Plimbare inedită prin oraşul Micii Uniri, de Ziua Unirii Principatelor Române. Veţi afla poveşti despre locuri simbolice din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 24 Ianuarie 2018, zi de sărbătoare naţională, când celebrăm Unirea Principatelor de la 1859, cetăţenii interesaţi de patrimoniul cultural şi istoria locală sunt invitaţi într-o plimbare prin Oraşul Micii Uniri.

Proiectul iniţiat de către Clubul de jurnalism şi implicare civică Tineret în (re)acţiune, Asociaţia “Eu, tu şi ei” şi blogul VranceaAltfel.ro, Focşaniul Unirii  - civic walking tour  urmăreşte să implice focşănenii într-un proces de redescoperire şi punere în valoare a monumentelor şi obiectivelor de patrimoniu care au un rol semnificativ în istoria României şi chiar a Europei, în context unionist.

În urmă cu mai bine de 160 de ani, şi târgul Focşanilor a fost cuprins de efervescenţa vremurilor ce aveau să marcheze începuturile modernităţii noastre, ca stat şi popor. Oamenii acelor vremuri au fost actori de primă mână ai actului istoric ce s-a realizat prin însăşi alegerea şi determinarea lor. Merită să nu îi uităm şi să le facem cunoscute poveştile de viaţă, ca şi mărturiile pe care ni le-au lăsat în Focşani.

Vor însoţi periplul urban Ramona Diac, profesor de istorie, Florin Dîrdală, cercetător la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, colecţionarul Petru Mincu, iniţiatorul proiectului Focşani Vechi, dedicat memoriei vizuale a oraşului, arhitectul Carmen Popa, de la Asocaţia ARCHÉ Bucureşti, membru al proiectului MonumenteUitate.ro şi jurnalistul Ştefan Borcea.

Focşaniul la pas

Turul prin Focşaniul Unirii va porni de la statuia domnitorului Al. I. Cuza, la ora 10.30, şi îi va călăuzi pe participanţi prin mai multe locuri simbolice din oraş. Participanţii vor afla povestea unei vechi case (foto colaj), pe nedrept uitată, dar care, din fericire, se mai află încă în picioare şi poate fi salvată. Proprietarul ei, Iordache Pruncu, celebru antiunionist în epocă, a iniţiat arestarea lui Moş Ion Roată, ţăranul înţelept ajuns deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei, dar şi-a legat numele şi de înfiinţarea “poliţiei tainice”, aşa cum se numea serviciul secret în epocă.

"Ne vom opri pentru a reflecta la soarta unei alte case despre care se scrie în cărţile de istorie a Europei şi al cărei proprietar, Gheorghe Apostoleanu, fruntaş al mişcării unioniste, a ajuns sfătuitorul domnitorului. Cea mai veche şcoală din Focşanii Moldovei, Muzeul Unirii şi comorile lui, Colegiul Unirea, unde se păstrează câteva tablouri valoroase cu temă unionistă, sau locurile pe unde au fost casele Dăscăleştilor şi s-a dansat prima Horă a Unirii în 1859 vor face, de asemenea, parte din Focşaniul Unirii  - civic walking tour. Pentru cei care se întreabă pe unde trecea graniţa dintre Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni vom creiona limita dintre oraşe, înainte de unirea lui Cuza, graniţă stabilită pe Milcov de pe vremea lui Ştefan cel Mare.
Periplul cultural se va încheia în Piaţa Unirii, chiar la biserica Sfântul Ioan Botezătorul, acolo unde a avut loc o cununie domnească ce a făcut furori în ţară cu 12 ani înainte de Unire. Aici ne vor fi relatate din evenimentele mondene ale Focşaniului de odinioară. Alte obiective destinate vizitării vor fi dezvăluite în timpul turului cultural.
Traseul dedicat Unirii Principatelor ar fi putut cuprinde şi clădirea în care a funcţionat Comisia Centrală de la Focşani, instituţie înfiinţată după realizarea Unirii cu scopul unificării legislaţiei celor două Principate. Din păcate, fosta casă a căminarului Bontaş, ridicată pe la 1845, a fost demolată în anul 2005, iar odată cu ea a fost dus la groapa de gunoi mai mult de un secol şi jumătate de istorie. 

“Unionişti uitaţi”

Pentru a readuce în actualitate vechile poveşti ale oraşului, sub genericul “Unionişti uitaţi”, am alăturat pe blogul Vrancea Altfel şi o serie de istorisiri din epoca Unirii, scrise de Dan Nichita, astfel ca la startul turului să fim cât mai informaţi şi să înţelegem cât mai bine din spiritul timpului, dar şi din ceea ce au făcut înaintaşii noştri pentru noi şi ţară. În plus, o campanie “Ştiaţi că…” (cu hashtagul #PovestimFocşaniul) şi-a propus să promoveze istoria oraşului nostru pe reţelele sociale. Ilustraţiile proiectului sunt realizate de liceeni voluntari ai Clubului nostru de jurnalism, respectiv Emilian Mocanu, Mihai Ciocan şi Mihai Bostan din Vrancea, alături de Robert Cristea şi Maria Proietti din Vicenza, Italia. 

Participarea la Focşaniul Unirii  - civic walking tour este gratuită pe baza înscrierii la acest link https://tinyurl.com/y97d2yhm. În măsura în care numărul celor înscrişi depăşeşte numărul de participanţi optim pentru desfăşurarea turului, vom organiza încă o ediţie a evenimentului, la care îi vom invita pe cei dornici să afle istoria Focşaniului.
Turul ghidat va dura 2 ore şi se va finaliza cu o dezbatere informală despre mijloacele cetăţeanului de a contribui la salvarea patrimoniului. Evenimentul doreşte stimularea acţiunii civice şi implicarea cetăţenilor în descoperirea, salvarea şi protejarea patrimoniului cultural, 2018 fiind declarat Anul European al Patrimoniului",potrivit Silviei Vrînceanu Nichita, Preşedinte Asociaţia Eu, tu şi ei, Fondator Clubul de jurnalism şi implicare civică Tineret în (re)acţiune.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete