Pianul discordiei în  grupul USL din consiliul local

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleşii PSD nu au fost de acord în şedinţa din această seară cu amendamentul consilierului PNL Tudorel Trofin, de alocare a 80.000 de lei pentru achiziţionarea unui pian la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”.

Coaliţia PSD-PNL din consiliul local a înregistrat în această seară, în consiliul local, o primă fractură de natură a da apă la moară celor care cântă prohodul USL.

Mărul discordiei a fost un pian pe care consilierii PNL ar dori să fie achiziţionat din bugetul local pentru Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”. Consilierul local Tudorel Trofin, totodată viceprimar al oraşului, a propus ca banii să fie luaţi de la o investiţie pe care primăria vrea să o facă în municipiu, respectiv semnalul de intrare în oraş.

„Ne-am dorit să avem acest pian. Trebuie să ţinem cont că acest compartiment, cultură, este un domeniu care ar trebui subvenţionat de autorităţile centrale şi locale, cultura nu este un domeniu care să se susţină financiar. Nu este singura instituţie care va beneficia de acest instrument, va mai beneficia şi Pastorala, şi Şcoala de Muzică, astfel, încât vă rog să înţelegeţi că nu este o dorinţă personală  a mea, ci a grupului PNL. E o prioritizare pe care o considerăm oportună", a spus Tudorel Trofin.

Propunerea nu a fost pe placul primarului Decebal Bacinschi, cel care în nenumărate rânduri, mai ales la festivităţi cu invitaţi din lumea culturală, s-a lăudat că o să achiziţioneze un pian performant pentru instituţiile de cultură. 

„Nu-mi luaţi banii de la semnal, că mă chinui de atâta timp să-l fac”, a spus primarul Decebal Bacinschi.

Amendamentul liberalului a produs rumoare şi în rândul aleşilor PSD, care prin vocea liderului lor, Cătălin Vrabie, a propus, chipurile, o cale de mijloc, dar mai aproape de dorinţa primarului.

„Vă propun o soluţie de mijloc Şi solicitarea domnului primar are argumente, şi colegul are argumente. Având în vedere că procedura pentru achiziţionarea unui semnal este mai lungă eu vă propun să aprobăm astăzi semnalul, cu promisiunea grupului USL că într-o primă şedinţă când vom identifica o sursă în buget să alocăm bani pentru pian”, a spus pesedistul Cătălin Vrabie.

Prin urmare, grupul PSD, cu ajutorul consilierului UNPR l-a învins pe penelistul Tudorel Trofin, care a fost sprijinit în demersul său nu numai de colegii din PNL, ci şi de ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei.

Sesizând că ar da un „semnal” rău în legătură cu schisma creată în grupul USL, Cătălin Vrabie a încercat să-i împace pe aleşii puterii, propunându-le să nu voteze nici proiectul primarului privind achiziţionarea unui semnal de intrare în oraş, ceea ce s-a întâmplat.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux