Peste 600 de vrânceni veniţi recent din "zonele roşii" de Covid-19 vor petrece Paştele acasă. Spaţiile de carantină se golesc pe zi ce trece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul de carantin[ de la Colegiul Economic

Vrancea are 186 de persoane infectate cu coronavirus. Totodată, de la începutul acestei pandemii 8 persoane şi-au pierdut viaţa în judeţ.

Centrele de carantină din judeţ se golesc pe zi ce trece. Astfe, vineri se mai aflau în carantină instituţionalizată doar 224 de persoane, în condiţiile în care în urmă cu o săptămână numărul era dublu.

Totodată, tot mai mulţi vrânceni veniţi din zonele roşii ale lumii au fost trimişi în carantină la domiciliu, vineri aflându-se într-o astfel de situaţie 600 de persoane. Practic, aceştia se vor putea bucura de sărbători acasă, nu ştim dacă şi în familie, având în vedere că monitorizarea lor nu este aşa de strictă ca acelora aflaţi în centre.

"În cadrul acţiunilor desfăşurate de structurile MAI, au fost verificate în ultimele 24 de ore 3925 de persoane, privind modul în care este respectată măsura autoizolării. De asemenea, în urma acţiunilor întreprinse de poliţişti, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale, cu sprijinul forţelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale- Garnizoana Focşani, au fost aplicate 236 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 266.870 lei, persoanelor care nu au respectat dispoziţiile Ordonanţelor Militare privind restricţiile de circulaţie", anunţă Prefectuira Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare