Pe focşăneni îi paşte spălatul la lighean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea care furnizează apa caldă şi căldura în municipiul Focşani, ENET, este din nou ameninţată cu închiderea conductei de gaze de către GDF Suez (fostul Distrigaz), pentru întârzieri mari la plata facturilor.

Mai exact, este vorba despre plăţile pe care ENET ar fi trebuit să le facă pe lunile ianuarie, februarie şi martie, facturi care însumează peste 13 milioane de lei.

„Am fost somaţi că dacă nu vom face măcar o parte din plăţi, din această săptămână ne vor închide robinetul de gaze. Paradoxul este că anul trecut aveam datorii mai mari şi nu ni s-au făcut atâtea probleme ca acum, când se ştie că este criză, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici. Cu atât mai mult ar trebui să fie mai toleranţi cei de la gaze", ne-a declarat Valter Popescu, directorul ENET.

Şi păcura e un lux

Oprirea gazelor echivalează pentru cele 20.000 de familii de focşăneni care depind de ENET cu posibilitatea de a nu mai beneficia în perioada următoare de serviciul privind furnizarea apei calde, situaţie cu care s-au confruntat mai în toţi anii pe perioada de vară.

„E neplăcut ca în secolul 21 să stai să încălzeşti apă la aragaz pentru ca să poţi să te speli. Din nefericire, au de suferit toţi, pentru că nu s-a inventat încă sistemul de debranşare individuală pentru cei care nu-şi plătesc facturile", spune Maria Dobriţoiu, din Focşani.

Responsabilul ENET ne-a spus că ar putea avea ca alternativă la sistarea gazelor achiziţionarea de păcură, numai că şi acest combustibil s-a scumpit.

„S-a dublat preţul barilului de petrol. Anul trecut era de 42 de dolari, iar acum este 80 de dolari. Nu avem bani nici de păcură", ne-a mai declarat Valter Popescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție