Patru maşini s-au făcut zob într-un accident rutier pe E85. Toţi protagoniştii evenimentului au scăpat cu viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ, iar una dintre acestea a fost scoasă din autoturism de echipajul de descarcerare.

Accidentul a avut loc dimineaţă, pe DN 2 – E 85, între localităţile Focşani şi  Garoafa.

 M. Ion, de 32 ani, din oraş Mizil, jud. Prahova, în timp ce conducea un autoturism Dacia, pe timp de ploaie, pe direcţia Tisita-Focşani, nu a păstrat o distanţă corespunzatoare faţă de autoturismul din faţa sa, tot o Dacia, condus de M. Leonard, intrând astfel în  coliziune faţă-spate cu acesta.
 

În urma impactului,  autoturismul condus de M. Leonard a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca Seat Arosa, condus regulamentar de B. Andrei şi apoi cu un autoturism marca Dacia 1310, condus de P. Maricel, din directia Focsani-Tişita.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stins incendii, cât şi un echipaj de la SAJ Vrancea.

„În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 32 ani, aflat în autoturismul înmatriculat în judeţul Vrancea, care a rămas blocat între bordul autovehiculului şi scaun. S-a acţionat cu accesoriile specifice din dotarea autospecialei, pentru eliberarea victimei şi predarea acesteia echipajului SAJ în vederea acordării îngrijirilor medicale. Acesta era conştient, prezenta politraumatisme, plăgi şi excoriaţii, fiind transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani după acordarea primului ajutor medical calificat”, a precizat cpt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt ISU Vrancea.

Alte două persoane, aflate în autovehiculul înmatriculat în judeţul Prahova, un copil, în vârstă de 4 ani şi tatăl acestuia, au foste preluate de echipajul de paramedici.

Din fericire, rănile suferite nu le-au pus viaţa în pericol. Băiatul prezenta contuzii la antebraţul drept, iar tatăl acestuia un hematom la nivelul capului şi excoriaţii la membrele superioare şi inferioare.

Echipajul SMURD le-a acordat primele îngrijiri medicale şi i-a transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească, unde i-a predat medicului de gardă pentru investigaţii suplimentare şi tratament.

Un alt bărbat, cea de-a patra persoană rănită în urma coliziunii, pasager în autoturismul înmatriculat în judeţul Vrancea, a fost rănit uşor şi a ajuns la acelaşi spital.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete