Oraşul Mărăşeşti, salvat de morile de vânt/ Vezi aici ce investiţie se va derula în oraşul erou şi câţi bani va încasa primăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Morile de vânt vor aduce bani şi enerige pentru Mărăşeşti

Primăria oraşului a semnat un contract cu un consorţiu multinaţional care va amplasa 40 de turbine eoliene. Timp de 25 de ani, Primăria va încasa anual, din concesiunea terenului, 100.000 de euro, plus contravaloarea a 1% din energia vândută de investitor în sistemulul naţional.

Vânturile din Vrancea au atras atenţia a numeroşi oameni cu bani care vor să investească în domeniul "energiei verzi", aceştia demarând încă de acum doi ani o serie de proiecte în mai multe localităţi precum Corbiţa, Tănăsoaia sau Tătăranu.

Pasul s-a făcut însă la Mărăşeşti, unde Primăria a semnat de curând un contract cu o firmă multinaţională cu capital german, unguresc şi românesc, cu sediul la Cluj, privind concesionarea a 450 de hectare de izlaz, teren aflat în administrarea consiliului local.

40 de turbine se vor învârti

Pe această suprafaţă va fi construit până în vara anului viitor un parc eolian de 40 de turbine de mare capacitate, investiţia fiind cifrată la mai multe milioane de euro de euro.

Pentru cel mai sărac oraş al judeţului, aceast lucru reprezintă o oportunitate uriaşă de a ieşi din impasul în care se află de mai mulţi ani.

"Prin contractul de concesiune, semnat pentru o perioadă de 25 de ani, primim o redevenţă de 100.000 de euro/an, animalele putând păşuna în continuare pe terenul în cauză. În plus, avem o clauză extraordinară în contract prin care, atunci când se va pune în funcţiune parcul eolian, vom primi 1% din contravaloarea energiei vândute de această firmă în sistemul naţional, ceea ce la un calcul sumar făcut de mine înseamnă bani buni pentru un oraş ca al nostru", ne-a declarat primarul Constantin Vlase, energetician de meserie.



Acesta spune că are toate motivele să creadă că firma este serioasă şi se va ţine de cuvânt, după ce patronii acesteia au înţeles situaţia prin care trece oraşul şi au lăsat la dispoziţia Primăriei, pentru achitarea datoriilor, suma de 250.000 de lei depusă drept garanţie pentru participarea la licitaţie.

O speranţă pentru şomeri

Pentru locuitorii oraşului cu cel mai mare număr de şomeri din judeţ, investiţia poate însemna şi un pas în găsirea unui loc de muncă.

"Eu gândesc că e mai ieftin să lucrezi cu localnici decât să aduci de afară şi ştiu o mulţime de oameni care ar face orice pentru o slujbă", ne-a declarat Zamfir Stancu, un localnic din Mărăşeşti.

În prezent, cea mai mare problemă cu care se confruntă Primăria Mărăşeşti este achitarea ratelor la creditul de două miloane de euro pentru construcţia pieţei agroalimentare.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea