O nouă anchetă la Spitalul din Focșani după moartea unei femei la scurt timp după internare

0
Publicat:

Femeia urma un tratament pentru depresie și în ultimele zile a refuzat să se mai hrănească. Ea era conștientă când a fost adusă la spital.

Spitalul de Urgență din Focșani FOTO: Ștefan Borcea

O pacientă care lua tratament pentru depresie a ajuns joi seară, cu ambulanța, la ora 18.00, la Unitatea de Primire Urgență a Spitalului de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani. Ea a fost internată în jurul orei 20.00, după ce s-a eliberat un pat, iar după aproximativ jumătate de oră a intrat în stop cardiac și a murit.

 Femeia urmatun tratament pentru depresie pe fondul căruia a încetat să se mai alimenteze.

La nivelul spitalului s-a constituit o comisie care va verifica dacă  au fost respectate toate procedurile și protocoalele medicale.

"Pacienta a fost adusă la UPU de către ambulanţă, la ora 18,00. Evaluarea făcută de către asistentul de pe ambulanţă evidenţiază funcţii vitale normale: pacienta conştientă, cooperantă, TA în limite normale, afebrilă. Ajunsă în UPU, pacienta a fost preluată de către asistentul de triaj. Din anamneza făcută de către asistentul de triaj reiese că pacienta declară parestezii, ameţeli, greaţă şi vărsături. Prima evaluare a pacientei făcută de către asistentul de triaj indică o stare de conştienţă şi parametri vitali normali, fără un risc vital imediat, pacienta rămânând sub monitorizarea asistentului de triaj până la eliberarea unui pat în UPU, conform protocolului. La a doua evaluare făcută de către asistentul de triaj, starea de conştienţă şi parametri vitali ai pacientei se menţin normali. În jurul orei 20.00 s-a eliberat un pat şi pacienta a fost preluată de către medicul de gardă. În timpul anamnezei pe care medicul de gardă a efectuat-o imediat, pacienta fiind conştientă şi cooperantă relatează despre starea de depresie pentru care este în tratament, despre faptul că nu mai merge la serviciu de câteva zile, că nu se mai alimentează şi că în ultimele zile aceste stări s-au acutizat, apărând şi senzaţia de greaţă şi vărsătură. În acest timp se încep: efectuarea investigaţiilor, recoltarea analizelor şi tratamentul perfuzabil indicat de medic. La aproximativ o jumătate de oră, pacienta intră în stop cardio-respirator. Se începe de urgenţă resuscitarea, însă fără răspuns", se arată în comunicatul de presă al unităţii medicale.

În momentul de față mai sunt și alte cazuri de morți suspecte care sunt anchetate la Spitalul de Urgență din Focșani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție