Numărul pensionarilor de invaliditate din Vrancea a scăzut de aproape trei ori din 2009 şi până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tot mai puţine persoane îndeplinesc condiţiile pentru a primi pensii de invaliditate

Înăsprirea legilor i-a speriat pe medicii din cadrul Compartimentului de expertiză medicală, astfel că în ultimul timp nu i-au mai pensionat pe caz de boală aşa de uşor pe unii oameni care se ascund în spatele unor boli închipuite.

Începând cu anul 2009, numărul cazurilor noi de pensie de invaliditate a scăzut considerabil, ajungând de la 1182 de cazuri la 459.

„Numărul persoanelor care au solicitat acordarea pensiei de invaliditate a scăzut şi datorită intrării în vigoare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, incepand cu 1 ianuarie 2011, prin care s-a majorat stagiul de cotizare necesar pentru obţinerea unei astfel de pensii, faţă de legislaţia anterioară", motivează această situaţie Adrian Juravle, directorul Casei Judeţene de Pensii Vrancea.

Totuşi, numărul persoanelor a căror stare de sănătate s-a ameliorat în 2011 a fost de 627, faţă de 176 în 2009 şi 464 în 2010. Totodată, depensionările au crescut în anul 2011 la 216 cazuri, în comparaţie cu 28 de cazuri în 2008 şi 121 de cazuri în 2010

Prin Legea nr. 119/2010 s-a instituit obligativitatea verificării încadrării în grad de invaliditate a tuturor pensionarilor aflaţi în evidenţa caselor teritoriale de pensii.

Activitatea s-a desfăşurat în intervalul 1 iunie 2010 - 30 iunie 2011, numărul depensionărilor fiind de 152 dintr-un total de 5716 persoane reexpertizate.

Activitatea de expertiză medicală a capacităţii de muncă constă în evaluarea capacităţii de muncă şi în stabilirea incapacităţii adaptative a persoanelor cu diferite deficienţe datorate unor boli obişnuite, accidente obişnuite, boli profesionale şi accidente de muncă, realizate în baza examinărilor medicale, a explorărilor funcţionale, a investigaţiilor de laborator şi a investigaţiilor sociale.

Intră pe focsani.adevarul.ro pentru a afla şi alte ştiri din Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă