Nicolae Ceauşescu, asasin şi adulat. A înăbuşit în sânge revolta ţăranilor din Vrancea şi un deceniu mai târziu a fost primit în judeţ ca un erou

Prima revoltă anticomunistă, în 4 decembrie 1957, a ţăranilor care s-au opus colectivizării forţate, a fost reprimată de trupele de securitate coordonate de cel care avea să devină câţiva ani mai târziu preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu.

Pe 4 decembrie 1957, Nicolae Ceauşescu a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca, judeţul Vrancea, care se împotriveau colectivizării. El avea grad de general-locotenent de armată, fiind şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate. 

Flancat de două tancuri, Ceauşescu a ordonat personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoţeau tancurile. 

Nouă ţărani au fost ucişi de gloanţe (Aurel Dimofte, Ionuţ Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) şi alţi 48 au fost răniţi. Alţi 18 ţărani au înfundat ani grei de carceră în închisorile comuniste. Niţu Stan, zis „Ochiosul", a fost unul dintre ei. Acolo l-a văzut pentru prima şi ultima dată faţă în faţă pe Nicolae Ceauşescu, care a fost chemat să conducă ancheta de după înăbuşirea revoltei.

„M-a întrebat cum mă cheamă şi a le-a zis subordonaţilor să-mi percheziţioneze casa. Ne-au dus la Galaţi pentru proces, unde am luat bătaie cum nu-ţi imaginezi. Era un locotenent, lovea numai la gât. După câteva zile se umflase gâtul cât capul, da’ n-am spus nimic criminalilor ăia”, a declarat Niţu Stan.

Scena s-a repetat câteva zile mai târziu şi în comuna Răstoaca, dar fără vărsare de sânge, după ce ţăranii s-au răzvrătit împotriva celor care voiau să le ia pământul. Jurnalistul Radu Borcea, martor al evenimentelor, are în cartea sa „Colectivizarea sufletelor sau memoria pământului confiscat” un episod care se referă la venirea de urgenţă a lui Ceauşescu la Răstoaca, pentru a-i linişti pe „agitatori”.

„Era îmbrăcat în pantaloni bufanţi, groşi, din stofă de lână de culoarea cenuşii, ţesută în forma literei V peste care avea o scurtă din aceeaşi ţesătură. Şapca de pe cap întregea setul vestimentar al ministrului. În picioare avea bocanci maro, din piele, cu talpa groasă şi tureaca înaltă, de unde se vedeau şireturile prinse în capse aşa cum poartă ofiţerii în aplicaţii. Era semnul că venise cu misiunea luptătorului care instaurează ordinea, chiar şi cu pistolul, aşa cum se întâmplase în zilele din urmă la Vadu Roşca şi Suraia unde căzuseră sub gloanţe mai mulţi săteni. Discursul lui a durat vreo 30 de minute şi a fost o predică în favoarea colectivizării. A spus că ţăranii au fost umiliţi de moşieri, boieri şi chiaburi în toată istoria noastră de până în anul 1945, această clasă exploatatoare fiind lichidată de partid odată cu preluarea puterii politice de către Partidul Muncitoressc Român. Spre finalul discursului el i-a ameninţat pe localnici că organele statului însărcinate cu aplicarea legilor, deci şi a legii colectivizării agriculturii, vor pedepsi cu asprime pe toţi cei care se împotrivesc politicii partidului”, scrie autorul în cartea sa.

Un deceniu mai târziu, în aceeaşi arie geografică, la Focşani de această dată, Nicolae Ceauşescu, elegant, la costum, ridica mâna salutând mulţimea, strângea palme, dansa, zâmbea, făcea orice altceva decât la Vadu Roşca şi Răstoaca.

„Discursul lui Ceauşescu la Focşani nu mai semăna cu cel din 1957. Atunci conţinea cuvinte precum vinovaţi, cap, împuşcaţi, pedepsiţi, moarte, percheziţie. În  jurnalele de ştiri ale acelor vremuri povestea era prezentată cosmetizat. În 1966, în  scurta cuvântare de la Focşani, viitorului preşedinte s-a ferit de cuvintele folosite cu ceva timp în urmă la Vadu Roşca şi a rostit fraze bine ancorate în politica partidului din care reieşea fără niciun dubiu binele ce se va revărsa peste români şi peste focşăneni. Căldură, simpatie, încredere, politică justă, dezvoltare, ridicare la o viaţă nouă, rezultate, realizări, victoria definitivă, acestea au fost câteva din ideile lansate de vorbitor”, spune istoricul focşănean Florin Dîrdală.

Ca o ironie la adresa ţăranului, presa timpului a prezentat vizita tovarăşului ca un moment de democraţie.

„Deseori, în împrejurãri deosebit de grele, în orice caz, pretutindeni pe unde l-au purtat rãspunderile, conducerea partidului, şi în contact direct cu ţăranii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a militat cu fermitate, cu un curaj izvorât din adâncul convingerilor sale pentru respectarea liberului consimţământ, pentru înscrieri strict democratic obţinute, convins că, nici politic, nici economic, nu se poate acţiona eficace, fără o opţiune liberã, singura care obligã într-adevãr la eficacitate, opţiunea liberã pe care a socotit-o dintotdeauna, dreptul ţăranului român”, au consemnat ziarele vremii vizita lui Ceuşescu.