Moartea generalului David Praporgescu, eroul din Munţii Coţi care a ignorat manualul militarului

Comandantul Corpului 1 Armată din Primul Război Mondial a fost rănit mortal în timpul unei inspecţii pe front. „Adevărul“ vă spune povestea lui.

Se spune că, de regulă, nu poţi să-ţi alegi sfârşitul, dar în 1916, când România s-a trezit strânsă în chingi de Puterile Centrale, moartea unor generali destoinici era poate cel mai rău lucru ce se putea întâmpla pentru moralul scăzut al armatei sale.

Tot la sud de Carpaţi, pe 13 octombrie 1916, pe stil vechi, în Valea Oltului, un alt mare  român a intrat in istorie, nu numai datorită curajului, ci poate şi din cauza unei lipse de prudenţă. Numit la comanda Corpului 1 Armată, generalul David Praporgescu a decis împreună cu mai mulţi ofiţeri să inspecteze poziţiile trupelor române în Munţii Coţi, pe Valea Oltului.

Intenţia acestuia era de a ridica moralul soldaţilor români, după ce aceştia au respins ofensiva nemţilor cu doar câteva zile în urmă, dar condiţiile de război, în care germanii atacau prin surprindere, au făcut ca generalul să se expună prea mult în faţa inamicului, în ciuda sfaturilor primite de la ofiţerii săi.

Generalul dorea neapărat să urce munţii la soldaţi. Ajuns în mijlocul lor, într-un moment de repaus, generalul este lovit mortal de un obuz trimis de inamic. “Prin aer se aude şuierând un obuz. Mai mulţi ofiţeri strigă simultan: «La pământ, domnule general!». Soldaţii şi ofiţerii români s-au culcat la pământ din reflex. Obuzul loveşte o stâncă şi explodează în apropiere. Generalul David Praporgescu, rămas în picioare, întreabă dacă este cineva rănit şi se prăbuşeşte în mijlocul militarilor, cu sângele curgându-i pe gură şi pe nas. Alţi cinci ofiţeri sunt răniţi grav, iar 150 de soldaţi au răni minore. Generalul David Praporgescu este aşezat pe o targă, spunându-le militarilor: «Nu slăbiţi credinţa, a noastră este izbânda!». Comandamentul Armatei 1 este anunţat, în scris, de şeful serviciului sanitar, despre decesul generalului Praporgescu, cauzat de o hemoragie internă în zona toracică”, este descris nefericitul eveniment de către Revista Armata României.

Mai avea multe de dovedit

Istoricul focşănean Florin Dîrdală consideră că destoinicul generalul ar fi avut multe de dovedit în luptele din Primul Război Mondial dacă ar fi ascultat şi de subalternii săi.

“Încă din primele zile de militărie, soldatul de orice naţiune ar fi acesta, învaţă un lucru elementar, să se ferească, dacă se poate,  de schijele provenite  de la proiectile, bombe sau grenade. Atenţionarea însoţitorilor şi  şuierul obuzierului au fost  semne suficiente pentru generalul Praporgescu să încerce să se adăpostească, ceea ce acesta a ignorat cu desăvârşire, fiind astfel lovit mortal. Pentru Praporgescu s-a găsit caracterizarea de erou, aspect pe care nu-l contestă nimeni, dar, din păcate, el mai avea multe de dovedit în acel război şi trebuia să încerce să supravieţuiască cu orice preţ şi în orice împrejurare”, potrivit lui Florin Dîrdală.   

La câteva zile după această lovitură pentru armata română avea să-şi piardă viaţa un alt militar celebru, generalul Ioan Dragalina, de data aceasta pe Valea Jiului.

Generalul Praporgescu a fost înmormântat trei zile mai târziu, în cimitirul civil Bellu din Bucureşti, la funeralii fiind prezenţi ministrul de război, reprezentanţi ai Marelui Cartier General, militari din Corpul 1 Armată şi foarte mulţi oameni. Istoricul Constantin Kiriţescu îl descrie astfel pe eroul de pe Valea Oltului.

“Generalul Praporgescu era un soldat de elită, cu frumoase însuşiri sufleteşti şi profesionale. Generalul moştenise de la predecesorul său, generalul Ioan Popovici, o situaţie aproape disperată; el făcu sforţări mari ca să organizeze poziţiile defensive ale armatei sale, să pună ordine în unităţile Corpului român, care erau foarte amestecate, să pregătească trupa din nou pentru luptă şi să-i reînalţe moralul”, scrie Kiriţescu în "Istoria războiului pentru întregirea României".

Zece ani mai târziu, generalul Praporgescu a fost distins cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a 3-a „pentru vitejia şi destoinicia cu care a condus personal operaţiunile trupelor de pe Valea Oltului şi Munţii Coţi”. Casa de la Turnu Măgurele în care s-a născut generalul este astăzi muzeu.