Militarii vrânceni din Afganistan au sărbătorit Ziua Naţională a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ostaşii vrânceni au fost astăzi cu gândul la ţară

Militarii Batalionului 280 Manevră, aflaţi de cinci luni în misiune în provincia Zabul, Afganistan, în cadrul Forţei Internaţionale pentru Asistenţă şi Securitate, au sărbătorit Ziua Naţională a României .

În cadrul ceremonialului militar organizat în baza Lagman cu ocazia zilei de 1 decembrie au fost citite mesajele din partea Ministrului Apărării Naţionale, a Şefului Statului Major General şi a comandantului Comandamentului Operaţional Întrunit.

Tot în cadrul ceremonialului, militarii români şi partenerii americani au participat la sfinţirea Troiţei şi la dezvelirea plăcii comemorative închinate eroilor români care şi-au jertfit viaţa la mii de kilometri distanţă de ţară, în lupta împotriva terorismului din Afganistan.

Comandantul contingentului naţional, locotenent colonel Iuri Tănase a mulţumit militarilor care au contribuit la realizarea troiţei şi s-a ţinut un minut de reculegere în memoria eroilor români dar şi americani căzuţi în teatrul de război din Afganistan.

Mai multe pentru tine:
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
UE vrea să oprească spionii ruși la graniță. Eficiența, pusă sub semnul întrebării: „Dronele și războiului hibrid nu au nevoie de vize”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cum au devenit șpaga și turnătoria un mod de viață la români. Vremurile în care au prins rădăcini „școala vieții” și „băieții deștepți”
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!