Mesajul sfâşietor al surorii gemene a alpinistei care a murit, chiar de ziua ei, pe „Albişoara Gemenelor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Surorile Murgescu, într-o deplasare pe un traseu montan FOTO: Facebook Iulia Iulia

Familia Silviei Murgescu, alpinista de 38 de ani care a murit pe 13 ianuarie, de ziua ei, în Munţii Bucegi, este devastată de durere. Trupul tinerei nu fost recuperat nici acum de pe munte.

Silvia Murgescu, de 38 de ani, o alpinistă pasionată şi cu multă experienţă, a murit în urmă cu câteva zile în Munţii Bucegi, în timp ce escalada traseul Albişoara Gemenelor.

Silvia s-a născut în Vrancea, la Focşani, şi a făcut parte dintr-o familie cu dragoste pentru drumeţiile montane. De altfel, sora ei geamănă, Iulia, are de asemenea foarte multe experienţe pe trasee montane, dovadă stând zecile de fotografii de la căţărările pe care gemele le-au efectuat împreună.

Pe 13 ianuarie era ziua lor de naştere şi Silvia a dorit să-şi omagieze sora, aflată în America, prin parcurgerea traseului Albişoara Gemenelor, o zonă pe care o escaladase fără probleme cu doar câteva zile înainte.

Cum nici alţi prieteni nu au fost disponibili în acea zi pentru o deplasare pe traseul amintit, Silvia a plecat singură pe munte, iar muntele şi-a luat tributul.

O secundă de neatenţie i-a fost fatală, tânăra găsindu-şi sfârşitul după ce a căzut în gol în timp ce se căţăra. Apropiaţii s-au alarmat când au constatat că nu răspunde la telefon şi au contactat Salvamontiştii din Buşteni si Prahova.

Din păcate, deşi au localizat victima, viscolul puternic a făcut imposibilă deplasarea salvatorilor în zonă, iar elicopterul chemat în ajutor a fost nevoit să-şi anuleze misiunea din cauza vântului în rafale.

La cinci zile de la tragedie, trupul Silviei se află în continuare pe munte, iar acţiunea de recuperare va fi reluată probabil spre sfârşitul săptămânii, când condiţiile meteo vor permite acest lucru.

În acest timp, familia alpinistei, care locuieşte în comuna Garoafa, judeţul Vrancea, este devastată de durere. Mesajele postate pe reţelele de socializare de mama şi sora geamănă a Silviei Murgescu transmit faptul că traversează această tragedie din viaţa lor cu multă tărie de caracter, putere pe care o transmitea de fiecare dată regretata alpinistă (foto).


„Stau şi mă gândesc cum îmi explicai mereu că dacă aluneci puţin puţin cazi şi “te duuuuuci şi mori, gata mămiţa mori”. Ce chemare a fost asta să faci aceeaşi tură la câteva zile distanta? Ce dorinţa nebună a fost asta , să nu te poată opri nimeni, de ce nu ai insistat sa stau lângă tine până ieşi pe uşă ca de-obicei şi cu un glas foarte blând ai spus ”du-te mamiţa şi te odihneşte”. Ce oare ai simţit când ai căzut…. am atâtea întrebări la care nu primesc nici un răspuns. Să fii fericita în drumul tău. Doamne, te rog sa o protejezi, acum este in grija ta. Te iubesc Silvia dar să ştii că acea cutiuţă din inima mea a rămas goală şi nu pot sa o închid. Încă las uşa deschisă puiul meu”, a scris Virginica Murgescu, mama alpinistei, pe pagina ei de Facebook.

La rândul ei Iulia, sora geamănă care locuieşte în Stele Unite ale Americii, a postat un mesaj impresionant.

„Voi fi mereu recunoscătoare pentru că a fost sora mea. În timp ce îi plâng pierderea şi îmi va lipsi groaznic toată viaţa, îmi voi aminti cu mare bucurie în suflet toate aventurile noastre şi tot ce am învăţat de la ea. Şi-a trăit viaţa din plin. Te iubesc sora mea mai mică cu 10 min”, a scris Iulia Murgescu.

Alpinista Silvia Murgescu a fost la un pas de moarte în urmă cu patru ani. În timpul unei escalade, un bolovan desprins de pe o stâncă a lovit-o în cap. Ea a stat în comă mai mult timp. A suferit şi o intervenţie chirurgicală complicată, dar în ciuda problemelor de sănătate şi-a reluat ascensiunile pe munte.

Vă recomandăm şi:

Cum explică Salvamontul de ce a amânat recuperarea alpinistei moarte în Bucegi VIDEO

Incredibila poveste de viaţă a Silviei, alpinista care a murit în Bucegi. Inginer de telecomunicaţii, adora pantofii cu toc 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie