Membrii Consiliului Judeţean al Elevilor merg în şcoli să-şi fortifice organizaţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea va organiza, începând de săptămâna viitoare, timp de o lună, vizite de monitorizare a activității consiliilor școlare ale elevilor din județ.

Această activitate este inclusă în proiectul regional de promovare numit „Consiliul Elevilor ești tu!", care a debutat în Vrancea prin conferința de presă organizată în data de 20 decembrie. De aceea, pe lângă verificarea tuturor mapelor Consiliului și a documentelor din acestea (procese verbale, fișe de proiect, plan de activități etc.), Consiliul Județean al Elevilor își propune ca aceste vizite să fie și un mod de promovare a structurii.

Acestea vor fi organizate într-un mod interactiv, respectiv în fiecare liceu se vor desfășura dezbateri între membrii Consiliului Școlar din respectivul liceu si elevi.

„Scopul acestei inițiative este acela de a avea membri cât mai activi în consiliile școlare, pentru a evita problemele de diseminare a informației către toți elevii din județ. De asemenea, considerăm că prin apropierea pe care o vom avea față de elevi, prin aceste întâlniri, vom spori încrederea lor în Consiliul Județean al Elevilor ca și structură", spun reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea.

Prima vizită va avea loc în Liceul „Ioan Slavici" din Panciu, urmând ca și celelalte licee să confirme o dată în care vor putea desfășura aceste întâlniri.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie