Mausoleul de la Mărăşeşti, un loc plin de istorie, pregătit pentru vizitatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La 6 august 1917 se finalizează Bătălia de la Mărăşeşti

Faimosul mausoleu este un impunător monument funerar dedicat eroilor Primului Război Mondial. Monumentul adăposteşte osemintele a peste 5.000 de soldaţi români, în aproximativ 170 de cripte individuale şi comune.

Considerat a fi unul dintre cele mai impunătoare monumente din ţară, Mausoleul de la Mărăşeşti, pe frontispiciul căruia stă scris „Întru slava eroilor neamului", a fost construit pe locul în care, în vara anului 1917, armata română i-a ţinut piept cu eroism celei germane.

În confruntările de la Mărăşeşti au murit 480 de ofiţeri şi 21.000 de soldaţi români, în prezent mausoleul adăpostind nu mai puţin de 5.073 de soldaţi şi ofiţeri în 154 de cripte individuale şi nouă cripte comune.

Construit din beton armat şi placat cu blocuri de andezit, monumentul are o formă circulară, iar partea superioară este terminată cu o cupolă , cunoscută drept „Cupola gloriei", a cărei bază este flancată de patru vulturi din granit.

Trei terase suprapuse conduc spre intrarea în cupolă, care este decorată în interior cu o pictură creată de artistul Eduard Săulescu. La parterul mausoleului se află criptele care adăpostesc osemintele soldaţilor şi ofiţerilor români.

Generalul Grigorescu, la Mărăşeşti

În centrul mausoleului Mărăşeşti se află sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat la data de 21 iulie 1919, fost Prim Cavaler al Legiunii de Onoare, decorat cu Steaua României şi Ordinul „Sfântul Gheorghe şi Sfânta Ana" al Ţarului Rusiei.

Pe „Culoarul Cavalerilor", alături de maiorul Grigore Ignat şi locotenentul Gabriel Pruncu, este şi mormântul Măriucăi Zaharia, copila de 12 ani din comuna Haret care a ajutat armata romană, transmiţând din nucul aflat în spatele casei date despre înaintarea nemţilor, până în momentul în care a fost doborată de glonţul unui lunetist german.

De asemenea, în incinta mausoleului Mărăşeşti a fost amenajat, într-o clădire separată, un muzeu al luptelor desfăşurate pe aceste locuri, care cuprinde fotografii şi diverse documente, armament şi echipament militar din dotarea armatei române la vremea respectivă, precum şi obiecte personale ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, căzută în timpul luptelor desfăşurate pe valea Suşitei.

Mai puteţi citi:

Eroii căzuţi în Primul Război Mondial, comemoraţi la Mărăşeşti şi Focşani

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!