Marele poet Aleksandr Puşkin a fost martor al seismului din 1802, din Vrancea. Cum l-a surprins cel mai mare cutremur din istoria României

Puşkin este considerat fondatorul literaturii ruse moderne. A murit la doar 38 de ani, în urma unui duel cu aventurierul francez d’Anthes.

În anul 1802, în ziua de 26 octombrie, regiunea Vrancea a fost zguduită de un puternic cutremur de adâncime. Acesta a avut o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter şi, potrivit specialiştilor, a fost cel mai puternic cutremur vrâncean din toate timpurile, fiind resimţit din Moscova până în Istanbul, în Insula Creta şi Marea Egee.

A durat două minute şi jumătate, timp în care „mişcările solului semănau cu acelea ale valurilor". Rapoartele vremii indică faptul că au murit atunci patru oameni, fiind rănite câteva sute de persoane.

Potrivit directorului onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, la Moscova martor al evenimentului seismic a fost însuşi cel care avea să devină cel mai mare poet rus, Aleksandr Puşkin, care avea pe atunci doar trei ani.

Informaţia o are de la un academician din Republica Moldova, care a studiat la Moscova şi care a citit un jurnal al mamei lui Puşkin, Nadejda, Ossipovna Hannibal, descendentă a unei familii de viţă nobilă.

„A fost un cutremur de mare adâncime, circa 140-145 km, şi el a avut efecte până la Moscova. Academicianul Drumea de la Chişinău arată într-o scrisoare pe care mi-a trimis-o că în curtea Bibliotecii Universităţii Lomonosov era o bonă, mama şi un copil în landou şi a văzut cum la orele 13.53 statuile şi băncile din piatră s-au răsturnat. În acel landou era Puşkin”, potrivit lui Gheorghe Mărmureanu.

Puşkin a trăit între 1799 şi 1837 şi este considerat cel mai mare poet rus şi fondatorul literaturii ruse moderne.

Puşkin, legături cu românii

El a avut legături strânse cu românii, mai ales cu cei din Republica Moldova, la vârsta de 21 de ani fiind exilat la Chişinău, după ce a intrat în conflict cu autorităţile. Puşkin  a scris o epigramă acidă la adresa generalului Aracceev, favoritul ţarului Alexandru I. La vremea acea, Chişinăul era provincie românească aflată sub dominaţie rusă din 1812.

Aici poetul a locuit timp de trei ani şi a avut parte de o serie de aventuri.

În timpul şederii sale la Chişinău, acesta a învăţat limba română de la servitorul său, “badea Tudor”, şi a reuşit să realizeze un mic dicţionar româno-rus, cu ajutorul căruia forma propoziţii care nu aveau niciun sens, dar dovedeau buna lui credinţă.

Puşkin ajunsese să aibă prieteni şi în societatea românească intelectuală din Chişinău. Împreună cu unul din fraţii Rali, a cutreierat plaiurile basarabene şi a petrecut câteva zile într-o tabără ţigănească, unde s-a îndrăgostit de o ţigancă, Zamfira.

În 1831 s-a căsătorit cu Natalia Goncearova, una din marile frumuseţi ale Rusiei, care i-a fost şi muză. A fost căsătorit cu ea şase ani şi au avut patru copii.

În 1837, a aflat despre o presupusă relaţie amoroasă a soţiei lui cu aventurierul francez d’Anthes,  iar Puşkin l-a provocat pe acesta la duel. În urma acestuia, ambii bărbaţi au fost răniţi, dar Puşkin nu a supravieţuit.