Manuale la jumătate de preţ, la "anticariatul" absolvenţilor Colegiului Naţional "Unirea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualii studenţi, foşti absolvenţi ai Colegiului Naţional „Unirea" îşi ajută astfel colegii mai mici cu cărţile care le sunt de trebuinţă.

Zeci de absolvenţi ai celei mai prestigioase unităţi de învăţământ liceal din Focşani, Colegiul Naţional „Unirea", au venit şi anul acesta în sprijinul colegilor din anii terminali cu cărţi după care să înveţe.

În România învăţământul este gratuit doar pentru zece clase, iar manualele şi culegerile după care actualii studenţi au învăţat sunt numai bune pentru colegii lor mai mici, care îşi pot procura la un cost mult mai mic decât în librării, fără să caute prea mult, cărţile de care au nevoie.

Timp de o săptămână, curtea colegiului focşănean s-a dovedit neîncăpătoare pentru „târgul" improvizat de carte, iar ofertanţii spun că vânzările au mers foarte bine, mai ales că manualele au fost bine îngrijite.

“Am vândut 13 cărţi, majoritatea cărţilor care erau bune de vânzare. Preţurile se negociază, chiar dacă eu spun un preţ mai mare, pe parcurs mai las”, a declara Cristian, proaspăt student la Bucureşti.
Alţii nu  ascund faptul că prin vânzarea cărţilor fac rost de un ban pentru facultate.

“Încerc să-mi recuperez banii daţi pe manualele vechi. Manualele sunt mai ieftine, cam 15 lei cartea de matematică, iar cărţile de pregătire pentru facultate sunt mai scumpe, de la 25 de lei în sus. Mi-ar prinde bine nişte bani la facultate”, ne-a spus un alt student.

Cumpărătorii sunt şi ei încântaţi că la târgul de carte plătesc mai puţin decât i-ar costa o carte cumpărată din librărie.

“Am cumpărat cu 15 lei o carte pe care în librărie o găsesc cu peste 20 de lei”, spune Mădălina Strâmbei, elevă în clasa a XI-a.

Conducerea Colegiului „Unirea" spune că târgul de carte este benefic pentru toată lumea.

“Cred că este al cincilea an în care absolvenţii Colegiului Unirea, până să înceapă facultatea, vin să-şi vândă manualele şi culegerile. La clasele a XI-a şi a XII-a nu există manuale, iar cele noi sunt destul de scumpe. Este şi o dovadă de iniţiativă, de antreprenoriat, reuşesc înainte de facultate să mai facă un ban,  iar colegii lor mai tineri îşi procură acestea manuale la un preţ redus. Până vor avea şi liceenii de la clase a XI-a şi a XII-a manuale gratuit, acest târg aduce beneficii de ambele părţi”, precizează Romulus Buzăţelu, director adjunct Colegiul Naţional Unirea.


 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare