Mănăstirea Lepşa, aşezământul care a renăscut din cenuşă ca Pasărea Phoenix

Mănăstirea Lepşa datează de la 1774 şi adăposteşte încă vechea icoană din 1584, primită de la Ierusalim, împreună cu icoana Sfântului Nicolae, care a scăpat nevătămată dintr-un  incendiu care a distrus lăcaşul sfânt în anul 1929.

Schitul Lepşa a fost ridicat în anul 1774 chiar pe valea pârâului cu acelaşi nume şi era destinat călugărilor.  Din documente reseie că lăcaşul a fost ridicat din banii localnicilor, iar la 1789 mănăstirea primeşte de la sătenii din Tulnici un „trup de moşie”.

Aşezământul a primit de-a lungul timpului  danii de la Obştea Vrancei, fiind chiar administrat de aceasta.

Se spune că mănăstirea a servit şi ca centru de îngrijire a bolnavilor. În istoria mănăstirii, cel mai dificil moment a fost în 1929, când un incendiul a distrus biserica de lemn şi toate construcţiile din ansamblul schitului.

Din incendiu a scăpat doar icoana Sfântului Nicolae, ce datează din secolul al XVII-lea.

"Obiectul de cult se afla în chilia stareţului la momentul declanşării incendiului şi, cu toate că şi acea încăpere a fost cuprinsă de flăcări, în mod miraculos icoana a scăpat neatinsă. În urma acestei întâmplări s-a considerat că icoana este făcătoare de minuni, aşa că, în dreptul ei, se va găsi în permanenţă o candelă aprinsă. Celelalte icoane de patrimoniu, cărţile de cult şi documente pe care vrâncenii le ţineau la schit s-au transformat în scrum. Cu ele s-au dus şi informaţii preţioase din trecutul Vrancei arhaice”, se arată în istoricul Mănăstirii Lepsa.

Aşezământul a fost ridicat din nou între anii 1930-1936, ca şi biserica, dar nu s-au mai respectat planurile de la 1774. Viaţa schitului a reintrat în normal, graţie daniilor din partea unor persoane generoase.

Însuşi regele Carol al II-lea a vizitat mănăstirea Lepşsa în 1934 şi a dăruit un policandru, care rezistă şi astăzi şi împodobeşte biserica din lemn.

În perioada reconstrucţiei, mănăstirea Lepşa a mai beneficiat de o donaţie generoasă, venită de la Ierusalim: o icoană pictată în 1584, ce întruchipează pe Mântuitorul şi pe Fecioara Maria, încadrate şi de alte scene biblice.

În1959, regimul comunist pus lacăt pe mănăstire, maicile au fost alungate, imobilele şi pădurile confiscate. Corpul nou de chilii a intrat în posesia liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, terenul a ajuns la C.A.P. Tulnici, iar restul corpurilor de clădire au devenit magazii forestiere.

"Mănăstirea nu a fost însă abandonată în uitare şi, cu mult curaj din partea conducerii Episcopiei, în acele vremuri tulburi pentru ortodoxia românească, s-a reuşit revitalizarea ei. Fiind situat departe de ochii celor care supravegheau sovietizarea României şi distrugerea structurilor Bisericii, Episcopia Buzăului a redeschis neoficial Schitul în 1974, prin trimiterea la Schit a monahiei Gabriela Căruceriu", se mai arată în istoricul mănăstirii.

Practic, prin această măsură sihăstria a fost readusă la viaţă iar biserica din lemn a fost restaurată şi resfinţită în 1982.

Abia după 1989 schitul a fost repopulat şi transformat în mănăstire, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”.

După anul 1990 au mai apărut şi alte construcţii noi, realizate de stareţele ce au urmat la păstorirea locaşului.

Nouă biserică a mănăstirii a fost sfinţită în anul 2012 şi a primit hramurile 'Izvorul Tamaduirii' şi 'Sfintii Arhangheli Mihail şi Gavriil'.

Mănăstirea Lepşa este una din cele mai înfloritoare şi căutate mănăstiri din Eparhia Buzăului şi Vrancei.

Vă mai recomandăm:

De unde vine numele mănăstirii Nicula

Prima mărturie a atestării mănăstirii Nicula, locul unde se întâlnesc, an de an, sute de oameni din toată ţara, datează din 1552. Documentul vorbeşte de existenţa unei biserici de lemn, în stil maramureşean. Înainte, în anul 1326, s-a consemnat că în acea zonă locuia un pustnic Nicolae, care a dat numele pădurii, satului şi, ulterior, mănăstirii cunoscută azi sub denumirea de Mănăstirea Nicula.

Mănăstirea Brâncovenu de la Sâmbătă, stâlpul ortodoxiei din Ardeal

Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este una dintre cele mai importante ctitorii din Ţara Făgăraşului, care a rezistat, în pofida distrugerilor impuse la acea vreme în Ardeal pentru catolicizarea forţată a populaţiei.