Mama unui bebeluş de cinci luni, bolnavă de leucemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra, de 27 de ani, are nevoie de 130.000 de euro pentru a face transplantul de măduvă.

Viaţa Danielei Mihalcea, o tănără din municipiul Focşani, care lucra ca asistent de farmacie, s-a transformat într-o bătălie pentru supravieţuire în urmă cu cinci luni, mai exact la începutul lui februarie, atunci când a născut-o pe Bianca Maria.

Daniela a fost diagnosticată cu leucemie mieloblastică acută, cu 33% celule canceroase, la doar două zile după naştere fiind nevoită să se interneze la Spitalul Universitar din Bucureşti, secţia Hematologie, unde a început tratamentul cu citostatice.

" Datorită medicilor minunaţi de la spitalul Universitar am reuşit să stau cu fetiţa mea trei zile în spital, deoarece eu născusem la Polizu, după care au externat-o, iar eu am ramas pe secţia de Hematologie pentru a începe tratamentul. De atunci am început să o văd cu porţia stând mai mult la spital,dar cu speranţa că mă voi face bine şi voi fi lângă ea pentru totdeauna", mărturiseşte tânăra focşăneancă.

Are nevoie de 130.000 euro

Şansa la viaţă a Danielei Mihalcea este alotransplantul de măduvă care costă nu mai puţin de 130.000 de euro şi poate fi făcut doar în cadrul unei clinici din străinătate. Acum, tănăra mămică se află la spital, urmând să înceapă un nou tratament cu citostatice.

Toţi cei care vor să o ajute pe Daniela să se însănătoşească pentru a putea fi alăuri de îngerul care îi dă putere să lupte, Bianca Maria, o pot face donând bani în contul deschis la Sucursala BRD, pe numele Daniela Mihalcea, RO84BRDE400SV01292294000.

De asesemenea, îi puteţi scrie pe adresa de e-mail dana_mary83@yahoo.com.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online