Lungul drum al florilor produse în serele Primăriei Focşani, de la răsadniţă la plantare. 400.000 de flori vor înfrumuseţa anul acesta oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sera de flori de la Mîndreşti asigură necesarul pentru oraş

Peste 200.000 de flori au fost plantate în această primăvară în Focşani iar rondurile din centrul municipiului, în special de la Teatru şi „Ceasul Rău” sunt rodul muncii unor oameni care îngrijesc cu drag florile.

Oraşul Focşani este unul cenuşiu când vorbim despre modul lui de administrare. Ne referim aici la aspectul neunitar al faţadelor de blocuri, care mai de care mai pestriţe, de lipsa trotuarelor, de străzile pline de gropi, de lipsa locurilor de joacă şi a spaţiilor verzi.

Sunt însă şi câteva locuri în Focşani unde îţi este mai mare dragul să le priveşti.

Vorbim aici de spaţiile verzi de la Teatru, de la „Ceasul Rău”, de la Gară, de la Big sau Comcereal, cu ale lor ronduri de flori, împrospătate tot timpul de primăvara şi până toamna târziu de muncitorii de la Direcţia de Dezvoltare

Ei au plantat în această primăvară peste 200.000 de flori de toate culorile şi îi aşteaptă alte 200.000 de flori în sezonul doi.

Puţini ştiu însă că florile provin din serele Primăriei Focşani,  amplasate la Mîndreşti, iar de creşterea şi îngrijirea lor se ocupă doar cinci oameni, patru femei şi un bărbat, plus fochiştii care le oferă căldura necesară mai ales pe timpul iernii.

În această primăvară, în sere s-au produs teci de mii de lalele, panseluţe, petunii, salvie, dalii, muşcate, crăiţe etc. Fiecare firişor de plantă este luată din răsadniţă şi apoi replantată în alveole, urmează încă o replantare şi apoi livrarea în oraş.

Este o muncă extrem de migăloasă, pentru că plantele sunt atât de mici încât trebuie să te porţi delicat cu ele, dar muncitoarele sunt mulţumite că de pe urma muncii lor oraşul este mai frumos. Tot în această primăvară a fost dată în folosinţă şi sera cea nouă, mult mai modernă şi încăpătoare.

Viceprimarul Marius Iorga spune că sera de la Mîndreşti este o mândrie pentru Primăria Focşani.

"Suntem printre puţine oraşe care au o seră unde producem flori pentru înfrumuseţarea oraşului. Este o muncă grea, dar care este făcută cu pasiune de cei care lucrează acolo. Sperăm să amenajăm în Focşani cât mai multe spaţii cu flori", ne-a declrat Marisu Iorga, viceprimarul municipiului Focşani.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%