Istoria primilor infractori români descoperiţi pe baza urmelor digitale. Amprenta este considerată şi azi cea mai eficientă probă de identificare criminală
0Primul mare succes în Romania în identificarea unui infractor pe baza urmelor digitale a fost consemnat în 1896. Povestea medicului român atras de ştiinţa dactiloscopiei.
Fără o expertiză criminalistică dactiloscopică, aflarea adevărului într-un proces penal pune în imposibilitate înfăptuirea actului de justiţie.
Probabil la acest lucru s-au gândit şi înaintaşii noştri, acum mai bine de un secol, când graţie unor cercetători de excepţie s-a reuşit înlocuirea sistemului de identificare antropometric, care se baza pe faptul că fiecare fiinţă umană diferă de alta prin măsurile diverselor părţi ale corpului , precum cap, membre superioare şi inferioare, cu sistemul dactiloscopic.
Acest din urmă sistem consta în identificarea persoanei după amprentele digitale, palmare şi plantare, a căror configuraţie este unică şi stabilă toată viaţa, chiar şi după moarte.
În ţara noastră, primul om care a ralizat acest lucru a fost celebrul medic Mina Minovici care "a identificat în anul 1896 autorul unui furt dintr-o tipografie pe baza unei urme digitale lăsată pe o bucată de hârtie dintr-o condică, de unde autorul sustrăsese o sumă de bani".
De altfel, medicul este cel care a înfiinţat în anul 1892 prima şcoală românească de antropologie, unde se pregăteau ofiţerii şi agenţii de poliţie, dar atras fiind de descoperirile colegilor săi din Europa avea să devină adept al acestei ştiinţe numite dactiloscopie.
„Prof. Mina Minovici a fost promotorul, teoreticianul şi cel mai competent om de ştiinţă de la noi, care s-a dedicat studiilor antropometrice şi dactiloscopice în scopul promovării metodelor ştiinţifice şi de identificare a recidiviştilor”, spune dr. Constantin Ţurai, care a scris lucrarea “Istoricul descoperirii făptuitorului după urmele desenelor papilare în România”.
Totuşi, două decenii mai târziu, în 1914, s-a realizat prima expertiză dactiloscopică, care a fost adusă în faţa justiţiei. Probele aveau să fie capitale în stabilirea vinovatului, chiar dacă într-o primă fază judecătorii a dat altă soluţie.
Primul proces bazat pe probe dactiloscopice
În Bucureşti a avut loc un furt important de bani şi de bijuterii din casa Elenei Kretzulescu, figură importantă a aristocraţiei în epocă. Era vorba despre 400.000 de lei şi bijuterii în valoare de 300.000 de lei, o avere pentru acele vremuri.
Autorităţile de atunci au ridicat urme papilare de pe marginea seifului în care femeia îşi ţinea averea. Poliţiştii au stabilit în expertiză că amprenta îi aparţine lui Christu Sotiriu, un arhitect care s-a angajat să renoveze palatul Elenei Kretzulescu.
Arhitectul îi fusese recomandat de avocatul ei personal iar suspiciunea că acesta ar putea fi autorul jafului a apărut după ce avocatul începuse la rândul său să-şi construiască o casă care valora o avere. Cu toate dovezile ştiinţifice aduse de Poliţie, arhitectul acuzat a fost iniţial achitat, dar în 1918, la rejudecarea faptei, judecătorii au acceptat ca mijloc de probă expertiza dactiloscopică şi arhitectul a fost condamnat.
Practic, acel moment a însemnat prima victorie importantă în stabilirea amprentei digitale ca mijloc de probă în stabilirea adevărului. De atunci, a devenit posibilă şi la noi în ţară cartarea fişelor cu amprente digitale, iar identificarea infractorilor nu mai însemna o povară atât de mare pentru poliţie, fiind o chestiune de minute în găsirea urmelor.
În 1925, în România existau 300.000 fişe dactiloscopice ale delicvenţilor recidivişti. La începutul anilor 1930, doctorul Constantin Ţurai, o personalitate a lumii criminalistice, a înfiinţat primul laborator criminalistic din România în care lucra cu studenţi şi cu un fotograf, cu rezultate extraordinare.
Chiar şi în zilele noastre, o ierarhie a mijloacelor de identificare criminală arată că cea mai eficientă probă este cea bazată pe urmele mâinilor. Întotdeauna, această metodă a dus la identificarea corectă a autorilor şi nu au fost găsite niciodată două amprente asemănătoare în miliardele de comparări făcute normal sau automat de calculatoare. De altfel, a rămas de-a lungul timpului cea mai folosită dovadă criminalistică din lume .