Înmormântare fără distanţare. Câte amenzi a dat poliţia la funeraliile bulibaşei din Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înmormântarea bulibasei din Vrancea

Marcel Codreanu a murit la sfârşitul săptămânii trecute, într-un accident stupid, după ce a fost lovit violent de roata desprinsă de pe un camion aflat în mers.

Marţi a avut loc înmormântarea liderului romilor tradiţionali din Vrancea, Marcel Codreanu, care şi-a pierdut viaţa într-un accident atipic.

El a fost însoţit pe ultimul drum de sute de persoane, care nu au respectat în nici un fel regulile de distanţare impuse de pandemia de coronavirus, dar nici nu au purtat măşti de protecţie.

Mai mult decât atât, convoiul mortuar a beneficiat de protecţia poliţiştilor şi jandarmilor, unii dintre aceştia din urmă fiind aduşi de la Gruparea Mobilă din Bacău. Poliţiştii spun însă că după înmormântare, au dat mai multe amenzi.

„Cu privire la înmormântarea ce a avut loc ieri pe raza municipiului Focşani, la care au participat aproximativ 150 de persoane, forţele de ordine au intervenit pentru prevenirea oricăror evenimente negative. Până la acest moment, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 11.500 lei. Nu au fost înregistrate incidente iar poliţiştii şi jandarmii continuă verificările pentru identificarea tuturor persoanelor care nu au respectat prevederile Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19 şi luarea măsurilor care se impun”, potrivit IPJ Vrancea.

Marcel Codreanu, liderul romilor tradiţionali din Vrancea a murit vineri, pe 5 martie.

Acesta se afla pe terasa unui motel aflat pe E85 şi moartea sa poate fi considerată un teribil ghinoin, având în vedere că acea roată desprinsă după ce s-au rupt toate prezoanele maşinii a străbătut mai bine de 100 de metri pe cel mai circulat drum din Moldova, a urcat mai multe scări ale motelului şi l-a lovit cu putere pe bărbat.

Vă mai recomandăm:

Bărbatul omorât de roata care s-a desprins de camion era bulibaşa romilor tradiţionali din Vrancea

Moarte stupidă. Un bărbat a fost omorât de roata desprinsă dintr-un autocamion aflat în mers

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui