"Inimi Neînfricate" s-au întors din Afganistan şi vor defila pe străzile municipiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În data de 8 martie, începând cu ora 11.00 se va desfăşura ceremonialul militar şi prezentarea de tehnică militară dedicate întoarcerii din misiune a militarilor din Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”.

Evenimentul va avea loc pe Bulevardul Unirii, pe tronsonul dintre intersecţia cu str. Unirea Principatelor până la intersecţia cu Str. Ştefan cel Mare.

Cu aceast prilej acest tronson va fi închis circulaţiei între orele 09.30-13.00.

"În acestă perioadă cei mici, dar si cei mari sunt invitaţi să participe la expoziţia de tehnică militară, ocazie cu care vor putea vedea îndeaproape maşini de luptă şi blindate de mare tonaj. După încheierea ceremonialului, veteranii vrânceni vor defila pe următorul traseu: bdul. Unirii – str. Republicii – str. Cuza Vodă - str. Cezar Bolliac – Centrul Militar, dând astfel posibilitatea focşănenilor să-i aplaude şi să-i felicite pentru că s-au întors cu bine din această misiune de luptă", potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Focşani.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort