Hârtia igienică, verificată la numărul de straturi de comisarii de la Protecţia Consumatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii au desfăşurat o acţiune tematică de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea produselor din hârtie de tipul prosoape, şerveţele, batiste, hârtie igienică, role cu utilizare casnică multiplă.

Cu această ocazie, au fost verificaţi 16 operatori economici , atât producători de pe teritoriul judeţului Vrancea, cât şi distribuitori en-gross şi comercianţi en-detail.

La toţi operatorii economici controlaţi s-au constatat abateri de la prevederile din domeniul protecţiei consumatorilor, în principal abateri de informare a consumatorilor.

Astfel, 60% din totalul produselor verificate au prezentat abateri de etichetare şi informare a consumatorilor. Spre exemplu, s-a constatat că lipseşte adresa producătorului/ambalatorului/ distribuitorului; nu sunt indicate numărul de straturi, dimensiunile, greutatea pe suprafaţă; nu se precizează compoziţia : celuloză sau fibre reciclate.

De asemenea, s-a constatat utilizarea unor mărci de conformitate în mod nejustificat; erau înscrise pe etichete abateri mult mai mari decât cele reglementate , comparativ cu greutatea produsului, nu sunt traduse în limba românã informaţiile de prezentare şi caracterizare a produselor verificate sau acestea sunt traduse incomplet; nu erau afişate preţurile practicate.

„În urma acţiunii tematice de control , s-au oprit temporar de la comercializare produse în valoare totală de 7813 lei , pentru abaterile constatate fiind aplicate 15 avertismente şi 7 amenzi contravenţionale în valoare totală de 15.000 lei", se arată într-un comunicat de presă al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Vrancea.

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE