Hair-styliştii din puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă deţinuţi de la Penitenciarul Focşani au învăţat să mânuiască foarfecele şi maşina de tuns. Cu ajutorul Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor şi al AJOFM, aceştia au acum o calificare pe care o pot exploata după ce-şi vor ispăşi pedepsele.

Timp de trei luni, din mai şi până în iunie, la Penitenciarul Focşani s-a organizat un curs de calificare în meseria de frizer pentru persoanele private de libertate. Doar nouă dintre deţinuţii care au vrut să înveţe frizerie s-au dovedit norocoşi şi au fost selectaţi, toţi reuşind să absolve cu brio examenul la care au fost supuşi.

Printre ei s-au aflat şi Răzvan Stângă şi Neculai Ioniţă, doi condamnaţi la pedepse scurte.

Expert în tunsori sport

Răzvan are 25 de ani, este de loc din comuna Cîrligele şi ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de doi ani şi trei luni pentru greşeala de a fi comis un furt.

„Înainte de a fi în puşcărie am lucrat în Italia în construcţii. Ajuns aici însă mi-am zis că trebuie să învăţ şi o altă meserie, să am o diplomă, o calificare. Mai am 40 de zile până mă eliberez şi cine ştie ce-mi rezervă viaţa. Cred că mă prinde meseria de frizer, este frumoasă, curată. Acum execut orice tunsoare mi se comandă: englezească, nemţească, franţuzească, model italian", spune mândru de el Răzvan.

Neculai Ioniţă (30 ani) a ajuns după gratii după ce a fost prins conducând fără permis. Fusese iertat odată pentru aceeaşi faptă, astfel că acum s-a ales cu doi ani şi cinci luni de detenţie, din care a ispăşit deja aproape jumătate.

„Înainte am lucrat ca ospătar. Ca să fiu cinstit, m-am înscris la curs cu intenţia să-mi reduc din pedeapsă, dar m-au tras cursurile de frizerie, unde am învăţat tehnici speciale de tuns, exact ca în cataloagele pe care le-am avut la dispoziţie", spune Neculai Ioniţă, care speră să îşi deschidă o frizerie în oraşul natal, Mărăşeşti, atunci când va ieşi din închisoare.

Absolvenţii cursului de frizerie spun că peste 200 de camarazi de celulă le-au trecut pragul modernului salon de frizerie al Penitenciarului.

„Avem nişte colegi foarte pretenţioşi, vor tunsori ca Alex Velea, un artist în vogă al momentului. Şi ne executăm, ce să facem. Acum e vară, e cald şi în general vor să se tundă sport, dar ne-au pus în vedere că la iarnă vor să încerce şi alte fiţe", se completează reciproc Răzvan Stângă şi Neculai Ioniţă.

Reprezentanţii Penitenciarului Focşani-Mîndreşti sunt de părere că astfel de cursuri vin să-i stimuleze pe cei vor să-şi refacă viaţa după ce devin din nou liberi.

„Activităţile recuperative în mediul penitenciar facilitează accesul şi menţinerea pe piaţa muncii a persoanelor private de libertate aflate în penitenciare. În trecut am mai avut şi cursuri de tâmplărie, diplomele fiind recunoscute la nivel naţional. Cei care au absolvit cursurile primesc o reducere de 30 de zile din pedeapsă, fiind propuşi mai devreme pentru liberare condiţionată", precizează inspectorul principal Geta Gură, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Focşani.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”