Gropile de pe E85 pun în pericol viaţa şoferilor FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mersul cu maşina pe E85 a devenit periculos

Cel mai important drum care traversează Moldova, dar şi unul dintre cele mai tranzitate din ţară, E85, suferă serios de pe urma iernii şi intervenţiilor la deszăpezire.

Pentru că nu s-a intervenit cu lucrări de întreţinere în toamna trecută, când s-au arătat primele semne de degradare a sa, drumul este acum plin de gropi, iar materialul antiderapant cu sare şi nisip împrăştiat aproape zilnic sapă şi mai mult în aceste gropi.

Cel puţin pe segmentul din Vrancea, în special în zona Tişiţa-Adjud, craterele sunt la tot pasul, punând în pericol viaţa miilor de şoferi care trec zilnic pe acest drum. Gropile formate de o parte şi de alta a celor două benzi de circulaţie depăşesc în adâncime 10 centimetri.

CNADR se joacă cu viaţa oamenilor

Conducătorii auto se plâng că plătesc 120 de lei rovinieta/an ca să circule în siguranţă pe drumurile publice, ori realitatea este cu totul alta.

„Trăim în România şi aş vrea să fie altfel. Dacă nu vezi groapa, se rupe roata, iar acest lucru se întâmplă frecvent. Sunt şofer de tir şi merg în Europa, dar în alte ţări nu vezi aşa ceva”, se plânge Marin Vasilache, conducător auto cu experienţă din Bacău.

În gropile de pe E85 şi-a rupt zilele trecute roata la maşină şi fostul director al Direcţiei Agricole Vrancea, actualul preşedinte al PDL Vrancea, inginerul Costică Neaţă. „Cu ce drept cei de la Drumuri Naţionale se joacă cu viaţa noastră. Dacă nu eram suficient de bărbat la volan puteam să-mi pierd viaţa. Am mers noaptea, pe o ceaţă deasă şi mi-am rupt roata de la maşină în gropi, dar am fost la un pas să se întâmple un accident groaznic”,a spus Costică Neaţă.

„Cum vine bugetul, se rozolvă”

Prefectul judeţului Vrancea recunoaşte că situaţia de pe E85 nu-i prea fericită, dar că lucrurile se vor rezolva repede.

„Starea de rulare nu este corespunzătoare şi imediat ce vremea va permite se vor lua măsuri. Suntem în perioada în care se elaborează bugetul naţional, care va avea o componentă pentru Ministerul Marilor Proiecte şi o componentă pentru Compania Naţională pentru Drumuri şi Autostrăzi (CNADR). Din fondurile alocate, CNADR sigur va da bani Companiei de Drumuri Iaşi pentru repararea drumurilor naţionale din judeţul Vrancea”, a precizat prefectul de Vrancea Cătălin Popescu.

Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Vrancea ne-a spus ieri că deja s-au luat primele măsuri de reparare a drumului. „Chiar acum se lucrează la repararea drumului. Mai sunt şi alte puncte cu probleme, dar nu chiar aşa grave ca în zona Tişiţa. Nu ştiu cât vor costa lucrările”, ne-a declarat Marian Paraschiv, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Vrancea.

Un studiu realizat de Direcţia Generală a Poliţiei Rutiere a arătat că şoseaua care traversează Vrancea pe o distanţă de 90 de kilometri este artera cu cel mai ridicat risc de periculozitate din România. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat