Groapă de doi metri adâncime în mijlocul drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Craterul din asfalt s-a format după ce un camion încărcat cu piatră a trecut prin zonă.

O groapă cât toate zilele de mari tronează încă de dimineaţă în mijlocul drumului, în intersecţia de la Casa de Cultură cu Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Din spusele muncitorilor care lucrează la reabilitarea Pieţii Unirii, groapa s-a format după ce un camion de mari dimensiuni a trecut prin zonă, asfaltul cedând sub greutatea maşinii.

Cel mai probabil, după dimensiunile impresionante ale gropii, de aproximativ doi metri adâncime, acolo a existat cândva un beci din argilă, care nu a fost astupat cum trebuie atunci când s-a turnat, în urmă cu câteva decenii, primul strat de asfalt.

Zona a fost semnalizată iar în cursul zilei de astăzi urmau să vină câţiva muncitori pentru a astupa gropa.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Polițiștă bătută în urma unei intervenții. Sindicaliştii Europol reclamă o încercare de muşamalizare a ultrajului
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”