Grindina, alungată astăzi pentru prima dată în Vrancea cu ajutorul rachetelor. "Se putea produce un dezastru în agricultură"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia antigrindină a fost pusă în funcţiune

Primele rachete ale sistemului antigrindină din Vrancea au fost folosite cu succes astăzi la Bătineşti, în comuna Ţifeşti.

Oamenii au decis să-şi protejeze culturile şi au alertat autorităţile, care au pus astfel pentru prima dată în funcţiune sistemul inaugurat anul trecut.

”Cerul era întunecat astăzi după amiază şi ne aşteptam la grindină. Se putea produce un dezastru în agricultură dacă ar fi căzut grindina. S-au tras primele rachete din punctul Bătineşti şi s-au împrăştiat norii ameninţători. Acum aşteptăm doar ploaie în zona noastră”, a declarat primarul comunei Ţifeşti, Gabriel Postolache.

Investiţia realizată în Vrancea s-a ridicat la aproximativ 1,3 milioane de euro şi asigură o zonă de protecţie de zeci de mii de hectare.În Vrancea, puncte de lansare sunt la Panciu, la Boloteşti, Bizigheşti şi Angheleşti. Conform specialiştilor, un punct de lansare acoperă o suprafaţă de 10-12.000 de hectare.

În primii ani de funcţionare, unitatea antigrindină din Vrancea va fi subvenţionată de la bugetul de stat. Apoi, cheltuielile se vor împărţi împreună cu fermierii beneficiari. Sistemele antigrindină cu rachete şi-au demonstrat eficienţa până acum în celelalte zone unde funcţionează, Prahova şi Iaşi, cu pagube aproape de zero.



 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie