Galele Teatrale, reprogramate pentru luna mai din cauza COVID-19. "Teatrul a trecut prin două războaie mondiale. Merită să avem puţintică răbdare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul ar fi trebuit să se desfăşoare în ultima parte a lunii martie, dar s-a decis suspendarea tuturor acţiunilor culturale în următoarea perioadă, din cauza virusului chinezesc.

Teatrul Municipal Focşani se repliază din mers şi anunţă că o parte din spectacolele amânate din cauza coronavirusului vor fi reprogramate în luna mai. 

Este vorba despre evenimente culturale care ar fi trebuit să se desfăşoare în ultima parte a lunii martie, înscrise în calendarul Galelor Teatrale Focş[nene, manifestare de tradiţie în oraşul de pe Milcov. Până în prezent, au fost confirmate patru spectacole.

"Sperăm ca până luni să avem toate datele din programul de reprezentaţii! Poate lucrurile par simple dar pe fondul anulării tuturor reprezentaţiilor la nivel naţional, mecanismul REPROGRAMĂRII poate însemna TIMP pentru aşezarea în agenda artiştilor a tuturor datelor de turneu + reprezentaţiile la sediul (teatru).Nu uitaţi, Teatrul Focşani a trecut prin două RĂZBOAIE MONDIALE şi diferite REGIMURI, după cum bine ştiţi şi totuşi...EL este tot acolo unde îi este locul! CU îngăduinţa dvs. serile petrecute împreună se vor repeta iar BUCURIA reîntregirii unei mari si curajoase familii iubitoare de teatru va fi răsplatită cu spectacole pentru care merită sa avem... PUTINTICă RĂBDARE! CU PLECĂCIUNE!", anunţă conducerea Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune