Fraţi, directori de instituţii publice, politicieni în partide diferite: PSD şi PNL. Ce înţelegere există între ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luminiţa Balaban şi Florin Nedelcu sunt fraţi, dar nu fac aceeaşi politică

Luminiţa Balaban, director la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, din Focşani şi Florin Nedelcu, director la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier  (ISCTR) sunt fraţi.

De ani de zile, cei doi au ales să facă şi politică la nivel local, însă nu au îmbrăţişat aceeaşi doctrină politică.

Florin Nedelcu este membru marcant al Partidului Naţional Liberal, partid care i-a oferit mai multe mandate de consilier judeţean, propulsarea în funcţia de director al ISCTR fiind tot de natură politică.

Mai mult decât atât, Florin Nedelcu deţine în prezent, tot politic, şi funcţia de preşedinte al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vrancea (ATOP), care îi aduce lunar un venit deloc de neglijat.

Sora acestuia, Luminiţa Balaban, este membru al Partidului Social Democrat şi a avut deja două mandate de consilier local PSD între 2012 şi 2020. Joi, 24 februarie, a depus jurământul pentru cel de-al treilea mandat, ocupând locul unui ales local care a plecat într-o funcţie guvernamentală.

Graţie partidului, Luminiţa Balaban a ajuns în funcţia de inspector general şcolar adjunct în anul 2012, când PSD s-a aflat la guvernare şi a rămas în acest post aproape patru ani.

Cei doi politicieni fraţi s-au arătat extrem de discreţi în a vorbi despre activitatea politică pe are au ales să o desfăşoare.

"Nu am ce să comentez. Nu cred că suntem singurii într-o astfel de situaţie şi nici nu facem politică la nivel înalt. Fiecare e liber să-şi aleagă opţiunea politică", ne-a declarat Florin Nedelcu.

La rândul său, Luminiţa Balaban a fost şi mai concisă. „Când ne întâlnim, nu discutăm politică deloc. Am căzut de acord şi ne respectăm fiecare opţiunile alese”.

De menţionat că dacă la nivel guvernamental cele două partide, PNL şi PSD, se află într-o coaliţie, la nivel local liberalii şi social democraţii se au ca şoarecele cu pisica, din această cauză formându-se şi alte majorităţi politice.

În Vrancea mai este o familie care activează în politică, fiind vorba despre soţii Mirela şi Gheorghe Stroe, dar ambii reprezintă acelaşi partid, USR. Mirela Stroe este consilier local la Focşani, iar soţul ei, Gheorghe, este consilier judeţean.

Vă mai recomandăm:

Luminiţa Balaban revine în Consiliul Local, după "dezertarea" doctoriţei Mariana Miron

Autoritatea de Ordine Publică, o instituţie a sinecurilor politice. Suma fabuloasă primită pentru o şedinţă
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”