FOTO VIDEO Luptă electorală murdară în Vrancea. Activiştii politici nu au somn noaptea şi distrug bannerele opoziţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50 de bannere ale PNL au fost tăiate în noaptea de 12 spre 13 mai de pe stâlpi în mai multe comune din Vrancea. Şi la Panciu, candidatul PMP s-a ales cu bannerul de la sediul de campanie distrus.

În noaptea de luni spre marţi, indivizi care au fost identificaţi de poliţie au distrus peste 50 de bannere şi afişe electorale ale candidaţilor PNL la europarlamentare. Distrugerile cele mai mari s-au consemnat în comunele Păuneşti şi Moviliţa, dar şi DN 2D – E 85, pe raza comunelor Urecheşti, Slobozia Bradului şi Popeşti, la afişele direcţionale ce erau amplasate pe stâlpii de electricitate.

Spre surprinderea vandalilor, care credeau că se pot mişca fără să-i vadă nimeni, uitând că şi în mediul rural s-a intodus tehnic electonică, acţiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere (video minutul 1.40) amplasate în comunele respective, capul răutăţilor fiind, potrivit prmarului comunei Moviliţa, chiar unul dintre consilierii locali ai PSD din Focşani, Ionuţ Mersoiu.

Acesta a fost identificat şi de poliţie în timp ce cobora din maşina sa şi tăia un banner ridicat pe stâlpi.

Foto

“La noi în comună au fost distruse trei bannere. Cei care au făcut acest lucru şi-au continuat traseul spre Păuneşti unde au procedat la fel. Cu o cange ascuţită au tăiat aceste însemne electorale aparţinând Partidului Naţional Liberal. Organizaţia PNL Moviliţa  a depus plângere penală, iar în urma cercetărilor făcute de polţiştii de la postul de Poliţie Moviliţa şi de poliţiştii locali din comună, pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere de înaltă fidelitate montate de noi, au fost identificate două autoturisme, un BMW şi un Ford, cu numerele de înmatriculare VN 84 MRS şi VS 04 ERI. Tot cu ajutorul imaginilor de la camerele de luat vederi, poliţiştii au putut să identifice pe unul dintre făptaşi în persoana numitului Ionuţ Mersoiu. Cei care au devastat aceste bannere au fost prinşi nu pe una, nu pe două, ci pe trei camere de supraveghere, la minut şi secundă. Poliţiştii au stabilit că au tăiat repectivele bannere cu o cange pe care o aveau în portbagajul BMW-ului. Am sesizat deja Biroul Electoral Judeţean şi Autoritatea Electorală Permanenta despre acest fapt”, spune Corneliu Cristian, primarul comunei Moviliţa.

În ciuda probelor pe care primarul spune că le deţine, consilierul PSD Mersoiu neagă implicarea în acţiunea din noaptea de 12 spre 13 mai.

"Nu ştiu nimic. Eu aseară am fost acasă alături de soţie. Maşina a fost acasă”, a declarat Ionuţ Mersoiu

Acte de vandalism au avut loc azi noapte şi în oraşul Panciu, acolo unde pe 25 mai se organizează şi alegeri pentru funcţia de primar al oraşului.

Astfel,  mash-ul candidatului PMP Sorin Robu a fost distrus chiar la sediul său de campanie. Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară îi acuză pe contracandidaţii de la PSD de acest act de vandalism, făcând în acest sens şi o plângere penală.

În replică, reprezentanţii PSD spun că nu au nicio implicare şi, culmea ironiei, fac apel la o campanie civilizată.

„Doresc să precizez faptul că nu sunt de acord cu minciunile şi manipulările pe care candidaţii organizaţiilor PMP şi PDL Panciu le lansează la adresa colegilor din organizaţia pe care o conduc, legat de faptul că aceştia ar fi distrus materialele electorale ale celor două partide menţionate anterior.Pe această cale, lansez un apel la o campanie electorală civilizată, fără minciuni şi denigrări. De asemenea, îi asigur pe toţi cetăţenii oraşului Panciu că membrii şi simpatizanţii Organizaţiei PSD Panciu nu se ocupă cu distrugerea materialelor electorale ale contracandidaţilor noştri”, spune Cipria Nica, preşedintele PSD Panciu.

Mai puteţi citi:

Iulian Nica, nepotul fostului ministru Dan Nica, acuzat că îşi face campanie electorală la Panciu cu vinul "unchiului",  achiziţionat din bani publici

O nouă promisiune: DN2D Focşani-Ojdula-Tg Secuiesc-Braşov, finalizat până la debutul campaniei electorale pentru prezidenţiale


 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție