FOTO VIDEO Ionuţ Mersoiu-PSD şi Marius Iorga- UNPR, noii viceprimari ai Focşaniului, cu ajutorul independentului Emanuel Gongu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a avut loc şedinţa de constituire a consiliului local Focşani, extrem de tensionată, în care PSD şi-a luat şi de această dată partea leului.

După două tentative eşuate de constituire a consiliului local, astăzi consilierii municipali aleşi în urma scrutinului din data de 5 iunie au venit cu toţii la şedinţă, pentru a fi validaţi în funcţie.

La capătul unei şedinţe extrem de tensionate, Focşaniul are de azi un primar legitim, care a depus jurământul în această funcţie, dar şi doi viceprimari impuşi de PSD, respectiv Ionuţ Mersoiu şi "exclusul" Marius Iorga, ultimul din partea UNPR.

La şedinţă, UNPR s-a prezentat cu două tabere, una condusă de noul preşedinte al filialei, Costel Bîrsan şi una de Marius Iorga, care încă se consideră preşedinte al filialei municipale. Ambii preşedinţi s-au exclus reciproc din partid, astfel că cel mai probabil situaţia legitimităţii lor va fi tranşată în instanţă.

Din această cauză, consilierii locali nu au ezitat să se dea în stambă, ajutaţi şi de galeriile din sală, şedinţa transformându-se în prima sa parte într-un circ de prost gust (video).

Lucrurile s-au liniştit după ce independentul Emanuel Gongu a stabilit definitiv problema majorităţii, anunţând, spre satisfacţia lui Marian Oprişan, că se afiliază grupului politic al PSD.

Astfel că validarea membrilor consiliului local a devenit ulterior o prioritate. Grupul PSD este format din cei nouă aleşi PSD, unul ALDE, unul UNPR şi un independent, grupul fiind condus de Bogdan Marişan, în vreme ce grupul PNL este format din nouă consilieri, opt de la PNL şi unul de la UNPR, grupul fiind condus de Ion Ştefan.

Tot astăzi au fost alese şi comisiile de specialitate ale consiliului local, fiind ales şi preşedintele de şedinţă pentru următoarele trei luni, în persoana social democratului Bogdan Matişan.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG