FOTO-VIDEO Drapelul Naţional, sărbătorit şi coborât în bernă şi la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militarii garnizoanei Focşani în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, au marcat astăzi dimineaţă „Ziua Drapelului Naţional”, prin organizarea unei ceremonii militare şi religioase dedicate drapelului României, în Piaţa Unirii din Focşani.

De altfel, încă de aseară s-a va desfăşurat ceremonia de coborâre a drapelului României şi predarea acestuia pentru slujba de sfinţire preotului garnizoanei, iar dimineaţă drapelul României a fost ridicat pe catargul din faţa Prefecturii judeţului Vrancea, în acordurile imnului naţional.

Ziua Drapelului Naţional a coincis cu declararea astăzi a unei zile de doli un naţional în memoria victimelor accidentului rutier din Muntenegru, astfel, că la finalul ceremonialului drapelul tricolor a fost coborât în bernă. 

Astăzi, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României.

Foto

De asemenea, drapelul României este arborat în bernă la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele de trecere a frontierei, în aeroporturi, gări, porturi, precum şi pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni care navighează sub pavilion românesc.

Aceeaşi obligaţie le revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

Totodată, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi adaptează programul în mod corespunzător. În plus, toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru această zi sunt amânate.

Mai puteţi citi:

Miercuri, zi de doliu naţional în România. Ce înseamnă şi ce presupune

Miercuri, steagul României va fi înălţat de Ziua Drapelului şi coborât în bernă în memoria victimelor accidentului rutier din Muntenegru

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO