Ziua Drapelului, moment solemn în faţa Cercului Militar din Capitală. Românii care şi-au pierdut viaţa în Muntenegru, comemoraţi prin doliu naţional
0Festivitatea de Ziua Drapelului a avut loc miercuri dimineaţă în Piaţa Drapelului din faţa Cercului Militar din Bucureşti. Sărbătorită anul acesta într-un cadru solemn, drapelul a fost coborât în bernă şi asta pentru că 26 iunie a fost declarată zi de doliu naţional pentru a comemora cele 18 persoane decedate în accidentul de lângă Podgoriţa, capitala Republicii Muntenegru.
Astfel, în primă instanţă, drapelul naţional a fost arborat în cadrul unei ceremonii acompaniate de fanfara militară, ca mai apoi acelaşi drapel să fie arborat în bernă.
Dacă în prima fază drapelul a fost arborat în mod festiv, în cea de-a doua parte cei prezenţi au participat la un moment de tăcere în care orice sunet a fost oprit pentru a se ţine câteva clipe de tăcere.
Prezenţi la eveniment au fost mai multe oficialităţi printre care şi primul-ministru Victor Ponta, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, dar şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Radu Stroe.
Ceremonia de miercuri care s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului, din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, cu ocazia „Zilei Drapelului Naţional“, a punctat de asemenea şi un moment trist, de doliu naţional.
Pe aceeaşi temă:
Miercuri, zi de doliu naţional în România
Trupurile celor 18 decedaţi în accidentul din Muntenegru au fost identificate
Ponta: Accidente precum în Muntenegru se gestionează inclusiv de miniştri, eu nu sunt ca Ceauşescu