FOTO Un superb exemplar de râs, capturat în Munţii Vrancei, va fi trimis în „exil“ în Slovenia. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul proiectului internaţional LIFE Lynx prin care se urmăreşte salvarea populaţiei de râs din Slovenia, Croaţia şi Italia.

După doi ani de monitorizări intense, echipa din cadrul proiectului european LIFE Lynx a reuşit să captureze un frumos exemplar de râs, mascul, bine dezvoltat, pe raza Parcului Natural Putna Vrancea, pe fondul cinegetic Condratu.

Râsul a fost capturat în siguranţă cu ajutorul unor cuşti capcană, fiind deja transportat în zona de carantină.
Acesta va fi relocat în pădurile din Slovenia, proiectului internaţional urmărind salvarea populaţiei de râs din Slovenia, Croaţia şi Italia.

"Ieri, proiectul nostru a făcut un uriaş pas înainte prin capturarea unui frumos râs adult de sex masculin. În ultima lună, am fost mereu stânjeniti în activitatea noastră de alarmele false şi de vremea schimbătoare, dar ieri mesajul „capcana declanşată” a fost foarte real, pompând adrenalină în inimile noastre, pe măsură ce am început să acţionăm in zorii zilei. Echipa ACDB, susţinută de reprezentanţii getionarului fondului cinegetic şi ai Administraţiei Parcului Natural Putna Vrancea parte a Romsilva, a lucrat profesional pentru a extrage râsul în siguranţă din pădure şi pentru al transporta în centrul de carantină. Această captură este rezultatul a doi ani de monitorizare intense in teren şi a implicat o cantitate imensă de energie pentru pregătirea şi menţinerea capcanelor. Aşadar … felicitări colegilor Teo, Teresa, Andrea, Michael, George, Mihai şi colegilor voluntari Mannon, Hannah, Bogdan, Lan pentru munca depusă şi colaborarea in echipa bine pregătită din România! Multe mulţumiri merg si colaboratorilor noştri din România", potrivit echipei proiectului.

Acesta este coordonat de Serviciul Forestier Sloven şi este susţinut de Ministerul Mediului din România, facilitând implementarea activităţilor din proiectul european în ţara noastră.

Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice – ACDB – este organizaţia responsabilă de proiect din România, iar Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva colaborează în acest proiect, în baza unui protocol semnat la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete