FOTO Torţionarii ţăranilor vrânceni vor plăti pe lumea cealaltă pentru atrocităţile comise

Vrâncenii  care s-au răsculat împotriva regimului şi care au trăit acum 60 de ani prigoana comunistă nu au avut şansa să afle cine au fost cei care i-au torturat, întrucât accesul la dosarele securităţii a fost blocat mult timp după anii 1990.

Abia în urmă cu mai mulţi ani, printr-un proiect al Institutului Român de Istorie Recentă şi sprijinit de „Academia Caţavencu” au fost publicate  numele celor care au lucrat în fosta Poliţie Politică.

Prin proiectul „Lista lui Secu” au fost scoase la lumină numele a peste 4000 de securişti care au participat la torturarea foştilor deţinuţi politici. Teologul şi ziaristul vrâncean Valentin Muscă a fost cel care a publicat în premieră numele câtorva dintre securiştii care i-au anchetat cu duritate pe ţăranii din Vrancea care s-au opus colectivizării.

„Nume ca Ion Aramă, maiorul Avramescu, Gheorghe Boştină sau Gheorghe Babei au distrus destinul unei întregi generaţii. Datele sunt, din nefericire, sumare, informaţiile lacunare, iar fotografiile torţionarilor lipsesc cu desăvârşire pentru că accesul la informaţie este blocat tocmai de Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor fostei Securităţi, din cauza manierei birocratice  prin care se eliberează documentele solicitate”, scria Valentin Muscă în urmă cu şase ani în Ziarul de Vrancea.

Potrivit acestuia, printre securiştii care s-au evidenţiat prin maniera dură de anchetare a fost Gheorghe Boştină, fost locţiitor pentru pază şi regim la Penitenciarul Galaţi între anii 1957-1960.

La vremea aceea Vrancea ţinea de Regiunea Galaţi, iar anchetele se desfăşurau în judeţul vecin.

În galeria torţionarilor comunişti, un loc aparte îl ocupă colonelul de Securitate Mauriciu Ştrul. Metoda de tortură prin care s-a remarcat era legarea deţinuţilor cu sârmă ghimpată şi umilinţele extreme înainte de executare. Îi plăcea să împuşte personal deţinuţii.

Şi-a perfecţionat „stilul“ în timpul reprimării revoltelor ţărăneşti din Vrancea, din 1950-1951, unde securiştii aflaţi sub ordinele sale îi legau cu sârmă ghimpată pe cei prinşi, după care aceştia erau umiliţi şi scuipaţi, înainte de a fi executaţi, după cum se consemnează în „Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România“ al lui Vladimir Tismăneanu.

De la sediul Securităţii din Focşani a condus reprimarea revoltelor ţărăneşti din Vrancea din1950-1951. În afara torturilor cu sârmă ghimpată, a procedat şi la execuţii sumare a zeci de ţărani şi la distrugerea mai multor sate.

Cel mai dur torţionar s-a dovedit a fi însă Ion Aramă, comandant al Securităţii Poporului din Galaţi, care i-a totturat pe ţăranii răsculaţi de la Vadu Roşca.

„Ne-au dus la Galaţi pentru proces, unde am luat bătaie cum nu-ţi imaginezi. Era un ofiţer, lovea numai la gât. După câteva zile se umflase gâtul cât capul, da’ n-am spus nimic criminalilor ăia”, îşi amintea de „călăul” Aramă ţăranul Niţu Stan, căpetenia răsculaţilor de la Vadu Roşca, condamnat la şase ani de închisoare, pentru „revoltă împotriva orânduirii sociale”.

În lucrarea „Rezistenţa armată anticomunistă din România”, scrisă de Ion Brişcă, este adus în faţă numele lui torţionarului Aramă. „În toamna anului 1957 şi iarna 1957/1958, a avut loc ultima mare răscoală a ţăranilor vrânceni din comunele Suraia, Vadu Roşca şi Răstoaca, reprimată sângeros de trupele de Securitate. În comuna Suraia, la 28 noiembrie 1957, ţăranii au pus pe fugă pe activiştii de partid veniţi să-i lămurească de avantajele colectivizării. În 2-4 decembrie 1957, ţăranii din Vadu Roşca au ridicat baricade la toate intrările în sat, oprind şi alungând pe străinii conduşi de “generalul” Ceauşescu.Comunişti erau turbaţi, căci lecţia revoluţiei din 1956 din Ungaria le era proaspătă în memorie. Ceauşescu a ordonat prim-secretarului P.C.R din raionul Lieşti să folosească regimentul de Securitate din Tecuci. Satul a fost înconjurat, la distanţă de 3 km, pentru ca tancurile şi maşinile să nu fie văzute. A doua zi era ger. A apărut armata, clopotul a dat alarma. Armata a deschis focul, fără somaţie, secerând cu mitralierele tot ce mişca, fără discernământ. Clopotarul a fost ciuruit de gloanţe. Satul cucerit era acoperit de sânge. Morţii au fost strânşi la marginea satului, duşi la Focşani cu camioanele şi îngropaţi în gropi comune. Răniţii şi peste 100 de arestaţi au fost duşi la Securitatea din Galaţi, unde comandantul  Aramă a ordonat începerea unor anchete şi chinuri îngrozitoare. Procesul s-a judecat la Tribunalul Militar Constanţa, iar recursul la Galaţi. La Răstoaca şi Boţârlău, ţăranii au ocupat primăriile şi au ars cererile de înscriere în colective, dar şi alte acte. Armata a deschis focul, folosind mitralierele şi tunul, ca şi la Suraia. O parte din ţărani au reuşit să ajungă în păduri, dar alte zeci au fost prinşi şi condamnaţi. Aşa a fost îngenuncheată populaţia regiunii Galaţi”, scrie Ion Brişcă.

Foto

Foştii securişti nu numai că nu au plătit niciodată pentru faptele lor şi pentru sprijinul necondiţionat dat regimului criminal, dar după 1990 au fost reactivaţi şi pensionaţi cu decrete prezidenţiale, fiind beneficiarii unor pensii extrem de mari. Unii dintre ei nu mai sunt astăzi în viaţă, dar mulţi încă trăiesc şi o duc bine.

Toader Gheţu l-a turnat pe Liviu Ioan Stoiciu

Este şi cazul lui Toader Gheţu, fost maior de securitate, devenit după Revoluţie mâna dreaptă a lui Marian Oprişan la Consiliul Judeţean Vrancea şi mai apoi apărătorul copiilor, ca director  la Direcţia pentru Protecţia Copilului Vrancea, funcţie din care a ieşit la pensie.

Toader Gheţu, a pierdut definitiv acţiunea intentată CNSAS, prin care solicita să se constate că instituţia nu avea dreptul să îi verifice dosarul de colaborator al Securităţii, întrucât singur recunoscuse acest lucru. Toader Gheţu a recunoscut că a fost ofiţer al fostei Securităţi până în 1992, susţinând însă, ca mai toţi colegii săi deconspiraţi, că în urma notelor informative pe care le semna nimeni nu a fost arestat sau trimise în judecată. Printre persoanele „urmărite” de Gheţu s-au aflat foarte mulţi dizidenţi ai regimului comunist, printre care şi scriitorul Liviu Ioan Stoiciu.

După 1990, Toader Ghetu a lucrat în Primăria Mărăşeşti, la Prefectura Vrancea şi, ulterior, la Consiliul Judeţean. În 2003, deţinea funcţia onorifică de reprezentant al comunităţii în Comisia pentru probleme sociale, standarde profesionale, consultanta şi drepturile omului, din cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică. Ulterior, în 2005, a devenit director la Protecţia Copilului Vrancea.

Omul lui Adrian Năstase, "călăul" braşovenilor în 1987, făcut deputat de Oprişan

Ristea Priboi s-a născut în 1947 în Dolj, este un fost ofiţer de securitate, a fost angajat al SIE şi politician după revoluţie.

Ristea Priboi a absolvit Şcoala de Securitate de la Băneasa în 1968 şi a obţinut în 1971 o diplomă de absolvire la drept. Cu un an înainte, la 1 ianuarie 1970 a fost încadrat ca ofiţer în Direcţia de Informaţii Externe. A fost trimis în mai multe misiuni de spionaj în Europa.

După 1989, odată cu dispariţia Securităţii, Ristea Priboi a devenit ofiţer în cadrul Serviciului de Informaţii Externe. A fost consilier al premierul Adrian Năstase şi deputat PSD de Vrancea, în perioada 2000-2004.

Trecutul lui Ristea Priboi la Securitate a generat mai multe scandaluri. Werner Sommerauer un fost participant la Revolta din noiembrie 1978 de la Braşov l-a acuzat pe Priboi că ar fi fost unul dintre actorii reprimării manifestării. Potrivit lui Sommerauer, Priboi l-a lovit peste palme, l-a întins pe masă şi l-a lovit peste tălpi atât de tare încât îi crăpaseră tălpile de la pantofi. Ristea Priboi i-a dat în judecată pentru aceste acuzaţii pe Werner Sommeraurer şi pe istoricul Marius Oprea, dar a pierdut procesul.

Un muncitor de la uzina Tractorul a susţinut şi el că a fost torturat de Ristea Priboi în 1987. Mărturia a fost luată de istoricul Stejerel Olaru, sub formă de interviu înregistrat pe o casetă audio, de la Gheorghe Duduc. El l-a recunoscut pe Priboi după ce l-a văzut la televizor în 2002.

„Stătea în picioare între două mese şi a asistat la întrebările care îmi erau puse de către cei trei indivizi necunoscuţi. Dintre toţi cei care se aflau în cameră, Priboi a fost singurul care nu s-a recomandat.  Făcea nişte semne către cei care erau acolo, inclusiv către cel care mă tortura". Duduc a precizat ca în urma semnelor făcute din ochi, din umeri şi din cap de către Priboi, el era lovit mai tare, la stomac şi la ficat.

Ristea Priboi a fost suspectat de mai multe infracţiuni economice după revoluţie, dar nu a fost găsit vinovat. A mai fost cercetat în dosarul „mătuşa Tamara”.