FOTO Două case distruse într-un incendiu azi dimineaţă la Păuleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au limitat pagubele

Patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă au acţionat la primele ore ale diomineţii pentru limitarea efectelor pagubelor incendiului.

Focul a fost anunţat la ora 4.40 iar pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a acţionat cu patru autospeciale de stins incendii, trei din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra şi una de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tulnici.

La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta la două locuinţe şi anexe gospodăreşti, pe o suprafaţă totală de cca. 200 mp. Pompierii au acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor, cât şi pentru protejarea celorlalte imobile ale gospodăriilor amplasate în apropiere.

În urma incendiului au ars acoperişul locuinţei lui Costică C., construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 90 mp, bunuri de uz casnic şi gospodăresc din interior, cât şi două anexe gospodăreşti. Proprietarul a declarat că în urma incendiului au ars documentele sale personale şi  banii pe care îi păstra în locuinţă (750 euro şi 2000 lei).

De la casa acestuia, din cauza vântului şi a distanţei mici dintre imobile, incendiul s-a propagat şi la gospodăria vecinului, Vasile S.

Aici au ars acoperişul casei, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 110 mp, bunuri de uz casnic şi gospodăresc, cât şi o anexă. Incendiul a fost  lichidat în limitele găsite, salvându-se o parte a locuinţei la care s-a propagat incendiul şi împiedicându-se extinderea la gospodăriile învecinate.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj S.M.U.R.D. din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, însă, din fericire, nu au fost persoane care să necesite asistenţă medicală. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs în bucătăria primei locuinţe, din cauza unei lumânări aprinse nesupravegheate. 

Mai multe pentru tine:
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi cu cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Cristi Chivu vorbește cu sufletul: „Sunt român și sunt mândru!”. Napoli-Inter se joacă în această seară, de la 19.00
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv