FOTO Deputatul PDL de Vrancea Florin Secară, vacanţă la mare cu Traian Băsescu şi Elena Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Secară (în cămaşă), alături de preşedintele Băsescu şi Cici de la Sistem

Demnitarul spune că întâlnirea cu preşedintele ţării a avut loc  cu totul întâmplător în largul mării, în timp ce se plimba cu şalupa.

Parlamentarul PDL de Vrancea, Florin Secară, alături de senatorul Ciprian Rogojan, cunoscut sub numele de Cici de la trupa Sistem, sunt protagoniştii unor fotografii inedite cu preşedintele Traian Băsescu în largul Mării Negre.

Potrivit deputatului vrâncean, şeful statului conducea o şalupă pe mare şi s-a oprit să-i salute.

„A fost o întâlnire agreabilă, de câteva minute, în care am discutat relaxat despre lucruri de vacanţă şi deloc despre politică”, ne-a declarat deputatul vrâncean Florin Secară, care pe pagina sa de Facebook a postat o fotografie căreia i-a dat explicaţia „înfruntând valurile împreună cu preşedintele”. Florin Secară spune că are brevet de navigator.

Tot la mare, deputatul Florin Secară apare în mai multe fotografii alături de Elena Udrea, atât pe velierul cu care s-au plimbat pe mare, cât şi la un eveniment unde lidera PDL a jurizat un concurs de miss.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie