FOTO Cea mai modernă grădiniţă şi-a deschis luni porţile în mediul rural. Câţi bani europeni a atras administraţia locală pentru această bijuterie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădiniţa din Cîrligele

Grădiniţa cu program prelungit va funcţiona în Cîrligele, comună campioană în atragerea de fonduri europene pentru infrastructură.

GALERIE FOTO

Comuna Cîrligele face parte cu succes din categoria comunităţilor cu adevărat europene din ţara noastră şi un exemplu de bună practică în ceea ce priveşte accesarea şi derularea fondurilor europene precum şi a beneficiilor obţinute din implementarea acestor proiecte.

Ultimul proiect implementat cu succes de administraţia locală este modernizarea grădiniţei cu program normal şi prelungit din Cîrligele, o unitate care, ne permitem să apreciem, este cea mai modernă la ora aceasta din Vrancea. O investiţie realizată cu mai puţin de 600.000 de lei, cu fonduri europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Grădiniţa beneficiază de dotări moderne, paturi pentru copiii care rămân la programul prelungit, grupuri sanitare, mobilier, materiale didactice, loc de joacă, toate noi.

”Grădiniţa din satul Cîrligele îşi va redeschide uşile de luni, 10 septembrie, şi este pregătită să primească preşcolarii într-un spaţiu amenajat şi dotat cu tot ce este necesar. Finanţarea reabilitării clădirii, achiziţionării mobilierului şi dotărilor a fost asigurată din fonduri europene nerambursabile”, potrivit reprezentanţilor Primăriei Cîrligele.

La nivelul judeţului Vrancea, comuna Cîrligele a accesat cei mai mulţi bani pentru dezvoltare, bani europeni obţinuţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iar acest lucru se vede.

Toate străzile şi uliţele comunei sunt astăzi asfaltate, există alimentare cu apă şi canalizare peste tot în comună.

De asemenea, elevii beneficiază de cele mai bune condiţii în şcoli şi grădiniţe, iar Căminul Cultural din Cîrligele rivalizează cu orice altă instituţie de profil de la ora.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort