Fostul castel de apă din Focşani, un obiectiv abandonat de autorităţi. Alte oraşe se mândresc cu aşa o construcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe vremuri, în acest turn se pompa apa pentru a fi distribuită cu consum mic de energie, sutelor de case din jumătatea de nord a oraşului Focşani.

În anii 1950-1951, la Focşani se ridica un obiectiv de o importanţă economică pentru acele momente în oraş. Este vorba despre castelul de apă, aflat în partea de nord a municipiului, pe Şoseaua Vrancei, având rolul de a pompa apa pentru casele din această zonă.

Investiţia, realizată de Secţia de Gospodărire Locală a regiunii Putna, a costat 4,5 milioane de lei, capacitatea rezervorului de apă fiind de peste 500 metri cubi. Castelul de apă are o înălţime de 32,9 metri, cupola, cu o înălţime de opt metri, având un diametru de 25 de metri.

"Respectivul edificiu nu era deloc neînsemnat, aşa cum s-a sugerat de curând, în contextul în care s-a mai scris şi de celelate turnuri de apă din Cartierul Sud. Spre deosebire de acestea, care într-adevăr nu sunt tocmai potrivite pentru a se amenaja ceva acolo, la fostul Castel de Apă din Strada Vrancei, chiar şi piciorul, ca să nu mai vorbim de  partea superioară, sunt mai mult decât colosale, cupola având un diametru în jur la 24,40-30,20 m  şi o înălţime de 6,40-8,52 m, în funcţie de locul de măsurare.  Dacă s-ar amenaja două paliere în partea superioară, pentru fiecare ar rezulta o suprafaţă de 500 mp, într-un cuvânt loc berechet să se realizeze şi puţin din ceea ce s-a întâmplat de exemplu la Castelul de apă din Drobeta Tr. Severin", menţionează istoricul focşănean Florin Dîrdală.

Potrivit Digi 24, Castelul de Apă din Drobeta Turnu Severin şi-a păstrat destinaţia până în 1980, iar apoi a servit ca depozit. A fost transformat de curând într-un obiectiv pe care orice vizitator nu poate să îl rateze.

“Este un edificiu drag, dovadă că multe zeci de mii de locuitori, de mehedinţeni, de români, dar şi de pe alte continente au trecut pragul clădirii”, a precizat pentru Digi 24 Mircea Borcoman, istoric.

De asemenea, Castelul de apă al oraşului Olteniţa, care a găzduit mai bine de zece ani Muzeul de artă al oraşului, a fost renovat pe bani europeni.

Consiliul Local al municipiului Olteniţa a derulat un proiect în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 – 2014 pentru proiectul cu titlul : „Reabilitarea Turnului de apă Olteniţa şi transformarea lui în centru cultural de expoziţii”.

Autorităţile locale au transformat clădirea cu valoare istorică în zonă de recreere pentru pescari şi organizarea de întâlniri pentru împătimiţii pescuitului, dar şi organizarea unei expoziţii de fotografie pentru promovarea zonei Olteniţa – oraş port la Dunăre. Valoarea totală eligibila a proiectului a fost de 419.998 lei fără TVA.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry