Fost viceprimar, atac la actualii viceprimari din pricina gropilor. „După ce Bacinschi a rămas fără atribuţii mă aşteptam ca treaba să meargă mai bine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gropile din oraş, o mare problemă

Tudorel Trofin, copreşedinte al PNL Focşani, reclamă starea deplorabilă a drumurilor din Focşani, criticând municipalitatea pentru lipsă de viziune.

Copreşedintele PNL Focşani, Tudorel Trofin, a criticat astăzi, într-o conferinţă de presă, autorităţile municipale pentru modul cum tratează situaţia infrastructurii rutiere din oraş.

Fost viceprimar între 2012 şi 2014, Trofin reclamă faptul că oficialii Primăriei Focşani au anunţat un calendar de plombare a gropilor din oraş, pe care nu-l respectă aproape deloc.

Acesta a făcut o comparaţie cu oraşul Braşov, unde s-a aflat zilele trecute, având astfel ocazia să vadă diferenţa uriaşă cu privire la modul cum se face administraţie.

FOTO: Tudorel Trofin şi Danile Pancu, copreşedinţi PNL Focşani


„În Braşov sunt străzi frumos marcate, dar şi fără gropi. La noi, deşi s-au lăudat cei de la municipalitate cu un grafic de plombare a străzilor nu am văzut lucrând decât pe strada Mărăşeşti această firmă de casă a PSD care a câştigat licitaţia şi care nu ştiu din ce motive nu lucrează. Mă aşteptam ca după desemnarea domnului Bacinschi în calitatea neoficială de ambasador al Primăriei, deoarece a rămas fără atribuţii, să meargă un pic mai bine. M-am gândit că ceilalţi viceprimari fiind mai tineri, mai cu alte viziuni, poate lucrurile se mişcă mai bine în Focşani, dar din păcate nu este aşa”, a spus Tudorel Trofin.

Acesta a mai menţionat la ora actuală sunt străzi în Focşani care au fost „desfăcute” de furnizorii de utilităţi, care au efectuat lucrări de canalizare, apă sau gaze, dar care au rămas neacoperite, deşi există o obligaţie în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat