Focşani: Înscrierile în clasa întâi se apropie de sfârşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Goana după un loc în clasa întâi în cadrul celor mai bune şcoli din Focşani a început încă din luna noiembrie a anului trecut. Pentru a fi siguri că odraslele lor vor ajunge „pe mâna" unui învăţător de elită, părinţii se înghesuie la secretariate pentru a depune dosarele de înscriere.

De exemplu, la două dintre şcolile de top din municipiu mai mult de jumătate din clasele pentru boboci sunt deja ocupate.

„Din noiembrie au început să vină părinţii pentru a-şi înscrie copiii în clasa întâi. Din cele cinci clase pe care ne propunem să le formăm, trei sunt deja cu efectivul de elevi complet. Celelalte două mai pot primi în jur de 15 copii. Mai avem şi o clasă step by step care e ocupată în proporţie de 90%", declară Elena Bălan, director adjunct la Şcoala Generală „Duiliu Zamfirescu".

Unitatea este recunoscută în rândul părinţilor pentru rezultatele extraordinare, de aceea copii din întreg oraşul, dar şi din comunele limitrofe, precum Milcovul, Gologanu sau Garoafa sunt aduşi să înveţe aici.

Aglomeraţie şi la „Ştefan cel Mare"

Şi această unitate este foarte căutată, locurile în cele şase clase rezervate şcolarilor debutanţi fiind ocupate în proporţie de 60%. Aici, au prioritate elevii care locuiesc în zonă.

Cu toate că în unele şcoli, perioada înscrierilor este aproape de final, Inspectoratul Judeţean Şcolar nu a primit deocamdată nicio notă de la ministerul Educaţiei.

„Pe la sfârşitul lunii ianuarie aşteptăm să primim o situaţie privind procesul de demarare a înscrierilor la clasa întâi. Însă, nu este nicio problemă că înscrierile au început în şcolile cu mai multe solicitări", spune inspectorul general, Iordache Bostan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online