Focşani: Braconierii mănâncă vânat împuşcat cu arme făcute din ţevi de eşapament şi gloanţe confecţionate la gura sobei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul Vasile Ochean atrage atenţia că deţinerea de muniţie comfecţionată artizanal se pedepseşte cu închisoarea.

Braconierii şi vânătorii care sfidează legea continuă să folosească arme şi muniţie confecţionată la domiciliu.Poliţiştii focşăneni au confiscat anul trecut 156 de cartuşe confecţionate ilegal şi o puşcă improvizată dintr-o ţeavă, un cui şi un arc.

Constantin M. din oraşul Panciu riscă să facă închisoare la vârsta de 72 de ani după ce a fost prins de poliţişti că deţine cinci cartuşe de vânătoare confecţionate artizanal.

Bătrânului i s-a întocmit dosar penal şi este anchetat de procurori.

Legea 295/2004 privind Regimul Armelor şi Muniţiilor interzice utilizarea muniţiei de vânătoare confecţionate artizanal, în special a cartuşelor care conţin alice cu diametru mai mare de cinci milimetri. "Cei mai mulţi folosesc aceste cartuşe confecţionate artizanal numite popular <<trei la fund>>, adică trei rânduri de bile de plumb în cartuş de nouă mm fiecare, acesta având mai multă putere astfel. Practic vânatul este rănit mai tare şi e mai uşor de doborât, dar animalele doar rănite sunt chinuite, nu mai pot fugi şi sunt mâncate de altele", ne-a declarat dr. Constantin Buză, preşedintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor (AJVPS)Vrancea.

Puşcă din ţeavă de eşapament

Poliţiştii de la Serviciul de Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase (SAESP) au confiscat anul trecut 156 de cartuşe confecţionate artizanal, dar şi o puşcă improvizată de un braconier.

Individul a luat ţeava de eşapament de la maşină, un cui şi un arc şi şi-a fabricat puşca de vânătoare. "Unii preferă să nu cumpere cartuşele, deoarece nu au bani, şi le fabrică cu pulberea pe care o au păstrată dinaintea apariţiei legii, în tuburile cartuşelor deja folosite. Acestea au însă capacitate mărită şi pot provoca, în afară de suferinţa animalului, accidente grave. Vânătorii pot fi grav răniţi deoarece ţevile puştilor plesnesc din cauza prafului de puşcă şi a bilelor de plumb în cantitate prea mare", ne-a declarat şeful SAESP, comisar Vasile Ochean.

Pedeapsa pentru deţinere de cartuşe confecţionate artizanal este închisoarea între doi şi opt ani.

Vânătorii pot scăpa şi cu o amendă administrativă cuprinsă între 10 şi 1.000 de lei.

Vânătorii riscă încălcând legea

Legea interzice utilizarea şi chiar deţinerea cartuşelor confecţionate artizanal, dar acestea sunt "fabricate" în continuare de către vânătorii care fentează legea. "Acestea pot fi turnate oriunde, plumbul se găseşte pe piaţă. La mine, la asociaţie, nu se tolerează asta, dar nu este imposibil", ne-a mai declarat preşedintele AJVPS Vrancea, Constantin Buză.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne