Fiul cel mic al lui Dimitrie Cantemir, prieten la cataramă cu Montesquieu şi Voltaire. A fost ambasador al Imperiului Ţarist la Londra şi Paris

Antioh Cantemir, cel de-al şaselea şi ultimul fiul al cărturarului şi domnitorului Dimitrie Cantemir, a fost un copil precoce.

Rămas orfan de mamă de la vârsta de 4 ani, Antioh Cantemir a primit o educaţie aleasă în Rusia, acolo unde fostul domnitor al Moldovei Dimitrie Cantemir avea un domeniu dăruit de ţarul Petru cel Mare.

A avut parte de profesori foarte buni, care i-au insuflat dragostea nu numai faţă de literatură şi de cultura latină, ci şi faţă de ştiinţă, fiind un elev strălucit la matematică, atât la geometrie, cât şi la algebră.

După moartea tatălui său, când avea doar 14 ani, visul de adolescent a fost de a studia în străinătate, pentru a-şi aprofunda cunoştinţele, iar privilegiul de a fi apropiat de ţarul Rusiei, Petru cel Mare, l-a ajutat să-şi îndeplinească dorinţa.

Avea doar 22 de ani, în anul 1732, când Antioh a fost numit ambasador imperial la Londra, împotriva curentului diplomatic englez, care nu vedea cu ochi buni această misiune.

Extrem de abil, mezinul lui Dimitrie Cantemir reuşeşte să înlăture din asperităţile ruso-engleze, ceea ce l-a făcut extrem de apreciat în Albion. A stat nu mai puţin de şase ani în Anglia, cunoscută şi atunci ca ţară a libertăţii şi progresului, iar aici a studiat operele lui Descartes, Newton, Leibniz şi Maupertuis.

Şase ani mai târziu primeşte o nouă misiune importantă, de ambasador al Rusiei la Paris, iarăşi o situaţie delicată pentru el, având în vedere relaţiile tensionate între cele două state.

„Activitatea lui diplomatică în Franţa se deosebeşte foarte mult de cea din Anglia. Protocolul îi obliga pe ambasadorii străini să participe la somptuoasa punere în scenă a vieţii de la Curte, menită să contribuie la strălucirea monarhiei franceze. Spre marea sa mirare, constată că la Paris nu exista vreun aşezământ similar celui unde petrecuse clipe atât de plăcute la Londra, deşi, în rest, recunoaşte că Parisul era centrul plăcerilor”, scrie reputatul istoric Ştefan Lemny în volumul "Cantemireştii".

Ca om de cultură, are însă şansa să facă ceea ce îl preocupa mai mult, frecventând foarte des saloanele literare. Aici se cunoaşte cu Montesquieu, dar şi cu cel mai important om de litere al secolului, Voltaire, cu care are şi momente de prietenie, dar şi de divergenţe pe anumite subiecte, Montesquieu fiind chiar gelos pe el pentru apropierea de o frumoasă doamnă din înalta societate.

Criticii literari îl descriu pe Antioh ca unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă, fiind considerat primul poet rus de stil occidental. A publicat în acelaşi timp satire, fabule şi epigrame şi a reuşit în timpul scurtei sale vieţi să publice opera tradusă în engleză şi franceză a tatălui său, „Istoria Imperiului Otoman”.

Istoricul Ştefan Lemny spune că omul de litere, poetul şi traducătorul Antioh Cantemir a scris 42 de lucrări despre istoria ecleziastică şi teologie, 30 de lucrări de filozofie, 46 de lucrări ştiinţifice, alte 25 despre geografie şi călătorii.

A murit în floarea vârstei

Antioh a murit la vârsta de 35 de ani, în Franţa, din cauza gravelor probleme de sănătate. Suferea de o boală de stomac, ajungând în ultima parte a vieţii să nu mai poată digera mâncarea.

Antioh Cantemir nu a fost căsătorit şi nici nu a avut copii. În biografia scrisă de prietenul său, Octavien de Guasco, un erudit italian, acesta relatează ce i-a scris Montesquieu după moarta lui Antioh: „Abatele Venutti mi-a comunicat durerea cauzată de moartea prietenului nostru, prinţul Cantemir şi de proiectul domniei voastre de a călători în provinciile noastre meridionale pentru a vă reface sănătatea. Veţi găsi peste tot prieteni care vor înlocui pe cel pe care l-aţi pierdut; dar Rusia nu va înlocui atât de uşor un ambasador de calitatea lui Cantemir”.

În testamentul său, Antioh şi-a exprimat dorinţa de a fi a fi înmormântat în cripta familiei sale de la Moscova. Întrucât transferul sicriului din Franţa în Rusia era o operaţiune costisitoare chiar şi pentru Curtea Imperială Rusă, familia a fost nevoită să-i vândă vasta bibliotecă, astfel încât rămăşiţele sale pământeşti au fost trimise la Moscova abia după un an şi jumătate.