Fete din Vrancea, racolate pentru  a se prostitua în Austria. Ele erau atrase prin metoda „Loverboy“ şi duse în cluburi de tip „Saună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Austria prostituţia este legalizată

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a cinci persoane pentru săvârşirea  infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane,  trafic de minori şi  proxenetism.


Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, au efectuat şapte percheziţii pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane şi proxenetism.

Potrivit procurorilor DIICOT,  în cauză, există suspiciunea  că în perioada  2014 – 2017, inculpaţii Cociaş Viorel-Marian, Panaite Cristian Constantin, Cociaş Viorel Marian, Pamfil Gabriel Alexandru şi suspecţii A. C. şi M. A au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii într-un mod coordonat şi eficient a unor infracţiuni de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, constând în racolarea de pe teritoriul României a unor persoane de sex feminin, urmată de determinarea acestora la practicarea prostituţiei în  Austria, Germania şi Italia.
  
“S-a reţinut că o ramură a grupului infracţional, formată din inculpaţii Panaite Constatin Cristian şi Pamfil Gabriel Alexandru, a realizat recrutarea  victimelelor  prin inducere în eroare, acestora fiindu-le oferită, într-o primă fază, posibilitatea de a activa ca  agenţi de vânzare a soluţiilor pentru ochelari, în cadrul unor campanii ce se desfăşoară itinerant în mai multe centre comerciale de pe teritoriul României,   pentru ca mai apoi, să le fie prezentată oportunitatea unor locuri de muncă  bine plătite în Austria. Cealaltă ramură a acţionat pe teritoriul judeţului Vrancea recrutând persoane de sex feminin din mediul rural, având o slabă instruire şi aflate într-o stare de adâncă vulnerabilitate economică. Suspectul M. A., liderul acestei ramuri, a fost sprijinit în activitatea infracţională de către de fraţii săi, inculpaţii Cociaş Viorel Marian şi Cociaş Petre Ioan, iar ulterior li s-au asociat şi alţi inculpaţi care au adoptat în timp diverse roluri în cadrul grupului. Membrii acestei ramuri şi-au recrutat victimele prin metoda “Loverboy”, ceea ce presupune  crearea şi consolidarea unui puternic ataşament afectiv şi generarea unor mecanisme de condiţionare emoţională ce aduc victima într-o stare de subordonare totală faţă de traficant. Victimele recrutate de către membrii grupaţi în cadrul celor două ramuri, erau transportate pe teritoriul Austriei şi exploatate prin intermediul unei filiere unice. Inculpatul  M. A a ocupat un loc cardinal în angrenajul infracţional acesta asigurând practic operaţionalizarea obiectivelor grupului prin contactele stabilite în cadrul mai multor stabilimente de pe teritoriul Austriei, în care se practică legal prostituţia. Astfel, suspectul M. A  a primit pe teritoriul Austriei victimele recrutate de către ceilalţi membri ai grupării, după care le-a plasat în diverse cluburi de tip „Saună”. Cu ajutorul fratelui său, inculpatul Cociaş Petre Ioan, a asigurat supravegherea activităţilor de prostituţie şi colectarea sumelor de bani, care mai apoi erau fie transferate prin intermediul serviciilor financiare specializate, fie erau transportate în numerar în România, de către membrii grupului”, se arată în comunicatul DIICOT.
  

Până în acest moment al urmăririi penale au fost identificate  un număr de 13 de persoane de sex feminin care au fost fie obligate să practice prostituţia pe teritoriul Austriei, fie determinate şi mai apoi ajutate de către membrii grupării să  desfăşoare această îndeletnicire

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.  Suportul de specialitate a fost  asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.  La activităţi au participat şi jandarmi.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea