Feldmareşalul von Mackensen, pensionarul de fier care s-a intersectat cu destinul României

Prusacul a trăit 96 de ani, iar în timpul Primului Război Mondial a condus ofensiva germană împotriva României. A fost şi un opozant al lui Hitler.

Anton Ludwig August von Mackensen este un nume care a făcut istorie în epocă, mai ales în Primul Război Mondial, când a comandat cu mare succes armatele Germaniei. 

Deşi, pentru istoria României, von Mackensen este considerat un personaj negativ, totuşi figura acestui militar ce s-a intersectat cu destinul României.

Von Mackensen s-a născut pe 6 decembrie 1849, la Leipnitz, în Germania, iar la vârsta de 16 ani era deja absolvent al şcolii de cavalerie.

Acesta a lucrat în Statul Major General, până în anul 1914, când, la vârsta de 65 de ani, i se dă comanda Corpului 17 Armată în bătăliile de la Gumbingen şi Tannenberg, iar la sfârşitul aceluiaşi an a primit comanda Armatei 9, cu care s-a remarcat în luptele de la Lodz şi Varşovia.

Un an mai târziu, în fruntea Armatei a II-a, se află în Galiţia, unde participă la capturarea fortăreţelor Przemysl şi Lemberg, după care este mutat pe frontul sârb, pentru a doua campanie în zonă.

În august 1916, după doi ani de neutralitate, România s-a alăturat Antantei, în marele război de reîntregire a statului naţional. Mackensen este detaşat la Dunăre şi numit comandant al forţelor Puterilor Centrale din zonă.

Câteva luni mai târziu, la sfârşitul lui noiembrie, trupele germane au ocupat Bucureştiul şi, într-un interval foarte scurt, aproape două treimi din teritoriul ţării.

Timp de 700 de zile, comandantul Mackensen a controlat cu mână de fier teritoriul Vechiului regat al României. A obţinut victorii în sudul Dobrogei, dar a fost oprit în drumul spre Moldova în celebrele bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, astfel încât von Mackensen n-a mai avut şansa la plecarea din Bucureşti să-şi bea coniacul pe care şi l-a promis la Iaşi, acolo unde plănuia să ajungă cu trupele sale.

“Toată lumea şi-l închipuia un munte de om, în floarea vârstei, şi având un glas de tunet ca cel al ţevilor de tun, marca Krupp, aflate în dotarea armatelor germane. De fapt, generalul era un bătrânel uscăţiv, de aproape 67 de ani, probabil cu o voce puţin impunătoare, după cum poate aprecia din mărturiile foto ale vremurilor de odinioară”, potrivit istoricului focşănean Florin Dîrdală, care ne-a oferit câteva fotografii cu feldmareşalul, din fondul de fotografii al Arhivelor Naţionale.

Academicianul român Virgiliu Drăghiceanu, care se afla în Bucureşti în timpul Primului Război Mondial, a scris volumul „707 zile sub cultura pumnului german”, în care îl înfăţişează astfel pe Mackensen:

 „La 2/15 ianuarie 1917 văd pe Mackensen-Seine Excelenz General Feldmarschall von Mackensen cum fiecare soldat se simte obligat a-l numi. Fiul unui inspector agricol, auditoriul unui curs la institutul Economic din Halle, activat din ofiţer de rezervă, fost aghiotant al Kaiserului, e persona grata la curte. Trece la plimbarea zilnică de la şosea. Un alai de rege oriental - el în cap, un bătrân vioi, simpatic, energic, bine conservat, slab şi înalt, una dintre acele staturi care formează idealul tuturor germanilor predispuşi la obezitate. Nu are deloc aerul unui sălbatec, cu care pozează în toate fotografiile şi tablourile, nimic din acel <<der Enst der Zeit>>, pe care fiecare comandant se crede în drept a-l  împrumuta din poza Cancelarului de fier. Doi aghiotanţi înapoi, cu căciulile cu cap de mort ale gardei imperiale, doi husari din aceeaşi gardă şi ca încheiere un jandarm. Birjarii opresc, salută în picioare, soldaţii fac front, centralii şi evreii se închină până la pământ”.

Guvernator militar al României şi comandant al trupelor Puterilor Centrale din Europa de Sud-Est, Mackensen nu a mai reuşit să facă faţă atacurilor Antantei şi s-a retras spre Germania.

A fost capturat în Ungaria de trupele franceze şi a fost deţinut până în noiembrie 1919.

Din 1920 s-a retras din armată. Ulterior, el a sprijinit grupurile monarhiste conservatoare din Germania, iar la alegerile prezidenţiale din Germania l-a sprijinit pe Paul von Hindenburg care a candidat împotriva lui Hitler. De altfel, Mackensen a obiectat mai târziu şi faţă de atrocităţile din Polonia, iar  Hitler şi Joseph Goebbels l-au suspectat de lipsă de loialitate.

Feldmareşalul a murit pe 8 noiembrie 1945, la câteva luni după ce Germania a pierdut războiul, la vârsta de 96 de ani.