Eveniment editorial la Focşani. “Cartea Unirii”, un document despre generaţia primei urbanizări a oraşului, se lansează sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coperta cărţii care va fi lansată sâmbătă

Manifestarea culturală va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 11.30, în aula “Mihai Eminescu” a Colegiului Naţional Unirea.

Asociaţia “Eu, tu şi ei” invită focşănenii interesaţi de istoria locală şi patrimoniul cultural la lansarea cărţii "Elita unionistă din Focşanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu”, lucrare de cercetare dedicată familiilor boiereşti care au jucat un rol important în istoria unionistă a Focşaniului, dar şi moştenirii culturale lăsate de acestea.

Vorbim despre domni şi doamne din cea de-a doua jumătate a secolului XIX, când “Oraşul Unirii” a cunoscut o dezvoltare economică şi culturală greu de egalat.

Sunt poveşti despre focşăneni şi faptele lor, care de obicei scapă prin ochiurile mai largi ale istoriei generale şi care merită ştiute, preţuite şi date mai departe.

Evenimentul va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 11.30, în aula “Mihai Eminescu” a Colegiului Naţional Unirea şi va cuprinde, pe lângă lansarea de carte, o expoziţie de fotografie cu chipuri mai puţin ştiute din înalta societate locală.

Cartea le va fi introdusă celor prezenţi de către Valentin Muscă, doctor în teologie, autor al mai multor volume de studii şi cercetare istorică şi monografică, şi prof. Liviu Iulian Roman, doctor în istorie cu o teză despre problematica Unirii Principatelor.

Invitat special este cunoscutul jurnalist Ovidiu Nahoi, redactor-şef RFI România, care va vorbi despre recuperarea memoriei locale prin proiecte independente de acest gen. Evenimentul cultural este dedicat împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor.  

De ce o carte despre elita unirii după 161 de ani

Autorii volumului sunt Silvia Vrînceanu, jurnalist vrâncean, şi Dan Nichita, avocat şi publicist, iniţiatorii proiectului cultural #PovestimFocşaniul care şi-a propus să implice focşănenii, în special pe cei mai tineri, într-un proces de redescoperire a memoriei locale şi de repunere în valoare a monumentelor şi obiectivelor de patrimoniu prin organizarea unor tururi pietonale ghidate de specialişti.

Având o prefaţă semnată de istoricul Sergiu Iosipescu de la Institutul Naţional al Patrimoniului, cercetător cu frumoase origini focşănene, lucrarea se concentrează pe istoria puţin ştiută a generaţiei Unirii, familii focşănene care au ridicat, practic, oraşul şi care constituie un model de bună practică din care generaţiile de astăzi se pot inspira. În cadrul proiectului lor, autorii au documentat arhivistic şi în teren patru case care au aparţinut unor familii implicate în lupta pentru Unirea Principatelor, aproape toate fiind ameninţate cu dispariţia.

Cea mai importantă descoperire a proiectului este identificarea uneia dintre cele mai vechi mărturii construite din Focşani, casa boierului Săndulache Stamatin, imobil ridicat la începutul anilor 1800, necunoscut şi nici bănuit că ar exista până la această dată. Este, practic, modelul de casă boierească tradiţională din sudul Moldovei, neafectat de curentele europene din arhitectură atât de în vogă câteva decenii mai târziu.

Casa vine dintr-o epocă în care oraşul nu avea clădiri cu destinaţie publică, primăria, judecătoria sau şcoala funcţionând în casele boierilor. Mai mult, autorii au descoperit în biserica unui mic sat din fostul judeţ Putna tabloul uitat al lui Costin Stamatin (1818-1857), unul dintre cei trei fii ai lui Săndulachi Stamatin, liderul Comitetului Unionist din Focşanii Moldovei, familie foarte influentă în epocă. Un alt Stamatin, nepot al boierului Stamatin, jurnalistul Constantin Stamatin, cunoscut şi sub numele de “Nazone”, a rămas în istorie pentru că l-a numit pe Mihai Eminescu “Luceafărul poeziei româneşti”, expresie care a învins timpul. Iar acestea sunt doar câteva dintre poveştile mai puţin ştiute din cartea elitei unioniste. Prin intermediul acestui proiect de cercetare, Asociaţia “Eu, tu şi ei” dăruieşte oraşului o pagină de istorie uitată.

Ce spun autorii

“Ce ne-a lăsat moştenire generaţia Unirii? Dacă privim în ansamblu, o ţară. Dacă avem în vedere Focşaniul, un oraş. Vorbim de o generaţie cu vocaţie modernizatoare pe toate planurile, conştientă şi pătrunsă de misiunea ei, o generaţie care a înţeles că stă numai în puterea ei să facă ceva. Este generaţia primei noastre urbanizări. Ne-a dat şcoli bune, ne-a oferit o viaţă culturală de calitate, ne-a deprins cu începuturile vieţii instituţionale, ne-a insuflat simţul civic. Ea însăşi o generaţie şcolită, preţuia educaţia, punea bază pe instrucţie. Copii lor le-au cinstit numele şi au făcut faimă oraşului, mai cu toţii pregătiţi la cele mai bune şcoli din străinătate sau din ţară. O carte cu totul nouă, modernă, minuţios documentată în arhive publice şi private din ţară şi străinătate, care aduce istoria unionistă până în zilele noastre, în Focşaniul de azi“.

Pentru alte detalii sau pentru comandarea cărţii contactaţi Silvia Vrînceanu Nichita, coordonator proiect #PovestimFocşaniul, Tel 0744217031,e-mail eutusieifocsani@gmail.com


 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model