Evaluare Naţională 2016. „Subiectele foarte uşoare vor crea probleme de departajare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de gimnaziu au susţinut astăzi proba la limba şi literatura română la Evaluarea Naţională 2016. Examenul de Capacitate 2016 se va încheia miercuri, cu proba la matematică.

Evaluare Naţională 2016

Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut în această dimineaţă prima probă a Evaluării Naţionale 2016, examenul scris la limba şi literatura română.

Dintre cei 2.817 elevi din Vrancea înscrişi la Capacitate 2016, s-au prezentat la prima probă 2.699, absentând 118 elevi.

Doi elevi au întârziat la probă şi vor susţine separat proba, pe subiecte de rezervă, astfel că la sfârşitul acestei zile Inspectoratul Şcolar Vrancea va raporta la Ministeru Faptul că prezenţa a fost de 2.701 elevi.

Pentru elevi, subiectele de la proba scrisă la limba şi literatura română au fost extrem de accesibile, de aici şi încrederea lor că vor lua o notă bună, care să-i ajute să intre la liceul dorit.

“A fost foarte uşor. Nu mă aşteptam să pice genul liric. Sper să obţinut o notă foarte bună, pentru că vrea să dau la Colegiul Naţional «Al. I. Cuza». Mă aşteaptă matematica. Am muncit mult pentru acest examen”, ne-a declarat Răzvan (foto), absolvent al Şcolii Ştefan cel Mare din Focşani.

Şi Lidia a ieşit încrezătoare din sala de examen.

“A fost foarte uşor. Mi-am propus să iau o notă mai mare de opt. Vrea să intru la Colegiul Cuza”, ne-a spus Lidia (foto jos), la fel absolventă a Şcolii Ştefan cel Mare.

Profesorii de limba şi literatura română susţin că subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii au fost foarte uşoare, ceea ce va crea o problemă elevilor foarte buni.

“Subiectele respectă structura deja anunţată din modelul Ministerului Educaţiei, respectă structura subiectelor de la simulare, adică nu au oferit nicio surpriză. În ce priveşte formularea lor, aceasta a fost clară, fără ambiguităţi. Cerinţele au fost uşoare, formulate fără dubii, nu au ridicat probleme de dificultate. Doar  exerciţiul 5 din cadrul subiectului 2 a fost oarecum de natură să-i încurce pe elevi. Ca o părere personală, subiectele, foarte uşoare de altfel, au fost de natură mai degrabă să-i pună în dificultate pe elevii foarte buni, creând astfel probleme de departajare. De la nota 9 la 10 este foarte greu să se departajeze copiii”, ne-a spus Janet Popoiu, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Unirea din Focşani.

Miercuri, elevii vor susţine proba scrisă la matematică, ultima de altfel a Evaluării Naţionale 2016.

Calendar Evaluarea Naţională 2016  

27 iunie 2016 – Limba şi literatura română
28 iunie 2016 – Limba şi Literatura maternă
29 iunie 2016 – Matematică
1 iulie 2016 – Afişarea primelor rezultate, până la ora 16:00 şi depunerea contestaţiilor între orele 16:00 – 20:00
2-4 iulie 2016 – Rezolvarea contestaţiilor
5 iulie 2016 – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Repartizarea computerizată şi înscrierea la liceu

În perioada 8-12 iulie, absolvenţii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere şi tot în această perioadă fişele vor fi introdse în baza de date computerizată. Pe 20 iulie, unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în unităţile de învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti. Tot în aceeaşi zi, şi liceele vor afişa  lista candidaţilor repartizaţi în acea unitate. Candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi în perioada 21 - 29 iulie.


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”