Eroul uitat care a plătit cu viaţa un vis secular al românilor. Cine este Leon Cracalia, soldatul căzut într-o bătălie crâncenă acum 140 de ani

O singură menţiune pe un edificiu din oraşul Focşani, şi anume Statuia Independenţei din Piaţeta Tribunalului Vechi mai aminteşte de eroul care, acum 140 de ani, plătea cu viaţa un vis vechi de secole al românilor, acela de a fi o naţiune de sine stătătoare.

La 9 mai 1877, conform dorinţei cetăţenilor, armatei, opiniei publice, grupurilor politice şi guvernului, Parlamentul proclama Independenţa României. Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine, arăta că, fiind stare de război cu Înalta Poartă, legăturile cu puterea suzerană sunt rupte, „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. „Aşadar, domnilor, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara …că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”.

Această stare de fapt a trebuit, din păcate, consfinţită şi cu arma în mână de către soldaţii români, iar aceştia s-au achitat cu toată cinstea de misiunea de la sud de Dunăre, plătind cu viaţa a peste 10.000 de victime.

Printre ei s-a aflat şi Leon Cracalia, pe care autorităţile din oraşul său natal, Focşani, par să-l fi uitat total.

“La Giurgiu bustul lui este aşezat la loc de cinste pe Aleea Eroilor, alături de alţi 22 de Mari Eroi din Războiul de Independenţă. La Focşani nu există aşa ceva, nici măcar casa care îi poartă numele nu aminteşte pe faţadă  de acest personaj ilustru, iar vechea stradă Căpitan Cracalia a căpătat, încă din anul 1948, alte denumiri, fără nici o legătură cu eroul nostru, fiind cunoscută o perioadă drept strada Doftana şi în prezent strada Vrâncioaia”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Leon Cracalia s-a născut la Focşani pe data de 6 iunie 1838, a intrat în armată ca soldat la 1855, a căpătat gradul de sub-locotenent la 1863, în 1868 ajungea locotenent şi căpitan la 1871.

Comandant al unei companii din Regimentul 10 Dorobanţi, el a murit pe câmpul de luptă la 30 August 1877, la atacul redutei Griviţa.

Tabloul sacrificiului suprem al focşăneanului nostru este descris de istorici, astfel: “Batalionul 1 din Regimentul 10 Dorobanţi Putna, condus de maiorul George Şonţu şi care era sortit să deschidă crunta bătălie de la redutele Griviţa, avea în momentul pornirii la atac următorul dispozitiv: compania 1, sub comanda locotenentului Chivu Stănescu, în care a luptat şi sublocotenentul Gheorghe Pastia, nobilul ctitor al Teatrului şi Ateneului din Focşani şi compania a III -a, sub comanda căpitanului Leon Cracalia, din care făcea parte şi locotenentul Gheorghievici, se găseau în prima linie de luptă.

Pe o ploaie măruntă şi o negură deasă care stăpâneau tot cuprinsul câmpului de bătălie, coloana de atac a început mişcarea spre poziţiile inamice. Sub ploaia de obuze şi şrapnele, trimise cu precizie de pe înălţimile Bucov, unde otomanii instalaseră o baterie de artilerie şi puzderia de gloanţe ce se revărsa din şanţurile de apărare şi de pe parapetul redutei, dorobanţii se apropie de poziţiile duşmane. Situaţia românilor era disperată: asupra coloanelor de atac se abăteau atât focul din faţă, cât şi cel din şanţurile de apărare aflate în flanc, provocând mari pierderi de vieţi omeneşti.

La câţiva paşi de gornistul Niţă Rotaru, o schijă de obuz l-a izbit în gât pe maiorul George Şonţu, care căzu pe loc, lovit de moarte. Văzând pe maiorul Şonţu mort, curajosul căpitan Leon Cracalia a luat comanda companiilor şi, îmbărbătându-şi putnenii, au continuat atacul. La scurt timp, căzu mort şi el, lovit de un glonte în piept”, potrivit istoricului Gheorghe Miron, care a consemnat episodul de luptă în lucrarea Cronica Vrancei.