Eroi printre noi / Niţu Stan, căpetenia anticomuniştilor din Vadu Roşca

La Vadu Roşca a avut loc, în urmă cu 53 de ani, o primă mare revoltă, menită să stopeze colectivizarea. Astăzi în vârstă de 83 de ani, Niţu Stan îşi aminteşte de sătenii ucişi la revoltă, de bătăile ghiogarilor şi de întâlnirea cu anchetatorul Nicolae Ceauşescu.

Cei care au studiat adevărata istorie a României ştiu că satul Vadu Roşca nu este doar localitatea unde, în vara lui 2005, au avut loc inundaţii devastatoare. Aici a avut loc prima revoltă anticomunistă, în 4 decembrie 1957, a ţăranilor care s-au opus colectivizării forţate, revoltă reprimată de trupele de securitate coordonate de cel care avea să devină câţiva ani mai târziu preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu.

Au căzut atunci sub furia gloanţelor nouă oameni tineri, 48 fiind răniţi, alţi 18 înfundând ani grei de carceră în închisorile comuniste. Dintre aceştia din urmă, mai supravieţuiesc astăzi doar patru, unul fiind chiar căpetenia revoltei, cum l-au numit sătenii, Niţu Stan, zis „Ochiosul".

Astăzi, la vârsta de 83 de ani, bolnav şi dependent de medicamente, dar cu mintea încă limpede, bărbatul îşi aduce aminte minut cu minut despre acel episod sângeros care l-a marcat pentru totdeauna.

„Măi tată, eu în clipa asta când vorbesc cu tine nu sunt aici, ci sunt acolo, în mijlocul evenimentelor", spune bătrânul indicând cu cârja spre locul unde au fost seceraţi de gloanţe camarazii săi.

Ghiogarii nu au fost convingători

„Am fost primii care ne-am revoltat atunci pentru că nu am vrut să ne trecem la colectiv. Au adus mai întâi ghiogarii în sat, să ne convingă cică cu bâtele, dar văzând că nu e de glumă cu noi, au trimis armata să ne sperie", îşi aminteşte Niţu Stan despre cum a început totul.

În dimineaţa zilei de 4 decembrie 1957, întreg satul Vadu Roşca a fost înconjurat de soldaţi, asaltul împotriva ţăranilor fiind dat în mijlocul satului. Acolo, oamenii s-au adunat chemaţi de sunetul asurzitor al clopotului de la biserică. S-a tras fără somaţie, teritoriul fiind transformat în câteva clipe într-o baltă de sânge.

„Dumnezeu a vrut să scap. În dreapta mea a murit unul, în stânga, altul. A murit şi o femeie, Dana Radu. Atunci nu mai gândeam nici că mor, nici că trăiesc. Armata venea în salturi şi am scăpat strecurându-mă pe sub gard, ca un câine", povesteşte cel supranumit atunci de comunişti „capul răutăţilor din Vadu Roşca". În cele din urmă a fost prins şi adus pentru anchetă, împreună cu ceilalţi răsculaţi, la şcoala din comună.

Nicolae Ceauşescu a condus ancheta

Aici l-a văzut pentru prima şi ultima dată faţă în faţă pe Nicolae Ceauşescu, general la acea vreme, care a fost chemat să conducă ancheta de după înăbuşirea revoltei. „M-a întrebat cum mă cheamă şi a le-a zis subordonaţilor să-mi percheziţioneze casa. Ne-au dus la Galaţi pentru proces, unde am luat bătaie cum nu-ţi imaginezi. Era un locotenent, lovea numai la gât. După câteva zile se umflase gâtul cât capul, da’ n-am spus nimic criminalilor ăia”, oftează Niţu Stan.

Condamnat la muncă silnică

 După o lună de la masacrul din decembrie 1957 şi după un simulacru de proces,  a fost condamnat la şase ani de închisoare, pentru „revoltă împotriva orânduirii sociale”, fiind încarcerat în celulele de la Galaţi şi Gherla, la muncă silnică. Acasă îl plângeau nevasta şi patru copii mici. „Ne dădeau mâncare ca la vaci. Turtoiul era cât o nucă şi ne aduceau şi câte o porţie de murături fierte, peste care turnau cartofi cu coajă cu tot. La Gherla, în frig şi întuneric, erau închişi şi profesori, şi doctori, şi ingineri, oameni grei măi tată”, îşi deapănă amintirile eroul de la Vadu Roşca.

Demnitate până la capăt

 Avea să fie eliberat după doi ani şi cinci luni. Pământul îi fusese confiscat şi trecut la comun la colectiv. Şi-a păstrat însă demnitatea şi curajul şi nu a acceptat niciodată să muncească la CAP. Spune că nici după Revoluţia din decembrie 1989 nu şi-a recăpătat tot pământul moştenit de la părinţi, considerându-i pe cei care au condus ţara în ultimii 20 de ani ca fiind mai răi decât Ceauşescu.  Azi, la Vadu Roşca, o troiţă ridicată după 1990 mai aminteşte de martirii care s-au jertfit pentru a nu deveni sclavi pe propriile pământuri.