Elevii vrânceni sunt atraşi în străinătate de studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de liceu pot aplica la o facultate din altă ţară având ca mentori studenţii români care învaţă deja afară. Proiectul „Mentorat pentru elevii de liceu" începe să-şi arate roadele şi în rândul viitorilor absolvenţi de instituţii liceale din Focşani.

Mulţi elevi care se pregătesc de absolvirea liceului sunt tot mai tentaţi să-şi continue studiile peste hotare, la universităţi prestigioase din Europa, însă nu întotdeauna au la dispoziţie informaţiile necesare pentru a aplica acolo unde vor ei să ajungă.

Din acest motiv, studenţii români aflaţi deja la cursuri în afara graniţelor ţării au luat iniţiativa înfiinţării unei structuri bine organizate, care cuprinde peste 150 de studenţi, pentru a-i ajuta pe elevii din anii terminali cu toate informaţiile de care au nevoie. Aceştia au realizat şi un proiect pe care l-au denumit „Mentorat pentru elevii de liceu", care a început să prindă contur.

Oana Zlatovici, elevă în clasa a XII-a la Liceul Pedagogic „Spiru Haret" din Focşani este una dintre beneficiarele proiectului, graţie mentorilor săi având mari şanse ca de la toamnă să poată studia la o universitate din Suedia.

„Sunt voluntar la Clubul de Limba Engleză de la Biblioteca Judeţeană şi acolo am aflat despre această oportunitate. Mă interesează să-mi perfecţionez limba engleză la o universitate din străinătate şi am luat legătura cu domnul Andrei Anghel, coordonatorul proiectului de mentorat, care m-a ajutat să decid ce este mai bine pentru mine. Am aplicat pentru Suedia, pentru că acolo nu sunt taxe şcolare, ceea ce este un avantaj destul de consistent având în vedere partea financiară", ne declară Oana, o pasionată a activităţilor extraşcolare de toate tipurile.

Mai bine pe cont propriu

Adolescenta spune că nu o interesează să rămână în străinătate după absolvirea facultăţii, ci doar îşi doreşte să se perfecţioneze în ceea ce şi-a propus, să ia contact cu alte culturi şi civilizaţii şi să promoveze imaginea României în lume.

Promite că odată ajunsă la studii în Suedia va deveni la rândul ei mentor pentru elevii din ţară. Conducerea şcolii unde învaţă Oana apreciază acest tip de iniţiativă, mai ales că tinerii se izbesc astăzi de foarte multe bariere care duc la descurajarea lor.

„Este extraordinar că tinerii noştri nu mai vor să aştepte totul din partea părinţilor şi şcolii şi îşi caută prin forţe proprii să realizeze ceva în viaţă. Eu cred că astfel de iniţiative ne vor salva cândva şi ca neam", este de părere Carmina Corbeanu, director al Liceului Pedagogic din Focşani.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG